În ultimele zile, în municipiul Iași, au fost sesizate poliției două situații în care persoane în vârstă au fost victime ale falșilor vizitatori. Mai precis infractorii, respectiv două femei, sub pretextul că reprezintă o firmă ce oferă gratuit pensionarilor produse de curățenie, au pătruns în
locuințele victimelor și pe fondul neatenției și a vârstei înaintate (83, respectiv 89 de ani) au sustras din apartamente sume de bani, valoarea prejudiciului fiind de circa 5.500 lei. Pentru prevenirea acestui gen de fapte vă reamintim următoarele:
Unul dintre modurile de operare al hoţilor care fură din locuinţe, atât în mediul urban, dar şi
rural, este acela cel „prin ademenire”. Aceşti infractori, pe care noi îi denumim FALŞI
VIZITATORI, acţionează prin distragerea atenţiei sau atribuirea unor calităţi false şi astfel încearcă
să ajungă în casele oamenilor pentru a le fura banii sau bunurile de valoare. Acest tip de infractor
este politicos şi pretinde a fi un reprezentant al unor autorităţi publice, companii de gaze, apă sau
electricitate. Face parte din categoria persoane convingătoare şi insistente. Poate fi bărbat, femeie
sau chiar un copil. Cere un pahar cu apă sau vrea să se spele pe mâini. Alţi infractori oferă produse
promoţionale sau la un preţ redus. De fapt, aceşti indivizi certaţi cu legea folosesc orice poveste
pentru a intra în casa victimelor. Sunt cazuri în care poartă adesea salopete cu logo-ul companiei.
* Bunurile sustrase sunt în general sume de bani, însă au fost cazuri în care au fost furate şi
alte bunuri mici şi de valoare (telefoane, bijutierii);
* Victimele acestui gen de infractori fac parte din categoria persoanelor în vârstă, care sunt
mai vulnerabile.
Principalele “poveşti/metode” folosite de infractori pentru a pătrunde în locuinţa victimei
* Metoda “E-ON”: infractorii pretind că sunt reprezentanţi ai companiilor de gaz, apă,
electricitate, solicită accesul în locuinţă pentru verificări
* Metoda “DETERGENTUL”: falşi vânzători care bat la uşa victimelor şi produse de
curăţenie gratuite sau la preţuri promoţionale
* Metoda “DERATIZARE”: sub motivul că sunt angajaţii unor firme care oferă servicii de
deratizare primesc accesul în locuinţă
* Metoda “STRĂINUL”: infractorii motivează că nu sunt din localitate, spun că au o urgenţă
medicală (de obicei spun că sunt cetăţeni străini şi vorbesc stricat limba română) şi nu au
bani româneşti asupra lor solicită victimelor să le schimbe sume în valută. Iau banii şi lasă
garanţie o geantă în care spun că au valută sau bunuri de valoare, spunând că se vor întoarce.
* Metoda “CERŞETORII”: persoane care bat la uşile oamenilor, cerşesc sau solicită un
pahar cu apă. Din această categorie fac parte în general femeile şi copii.
Cum acţionează după ce pătrund în locuinţă
* Distrag atenţia victimelor, le trimit în altă cameră pentru a aduce un anumit lucru, timp în
care caută bani sau bunuri de valoare
* Unii infractori lucrează în echipă: în timp ce primul distrage atenţia victimei (de exemplu,
stau in bucătărie cu uşa închisă), cel de-al doilea pătrunde în apartament şi caută în celelalte
camera
* Unii infractori au obiceiul de a încerca şi uşile de acces în locuinţă. Dacă acestea nu sunt
încuiate, sustrag bunurile care le găsesc pe holul apartamentului. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)