0:00

UPDATE IAŞI / NEAMŢ: Trenurile Regiotrans au fost oprite din circulaţie! Rutele sunt preluate de CFR Călători!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUPDATE: Licenţa Regiotrans a fost suspendată, iar compania nu va mai opera pe rutele Iaşi-Dorohoi, Iaşi-Hârlău, Iaşi-Roman şi Iaşi-Paşcani. În aceste condiţii, CFR Călători va prelua rutele respective.

„Chiar de astăzi (17 martie – n.r.) vom prelua rutele spre Dorohoi şi Hârlău, care sunt cele mai solicitate de călători”, a spus Iordan Vintilă, şeful CFR Călători Iaşi, citat de „Ziarul de Iași”.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Trenurile Regiotrans nu mai au voie să circule, începând de astăzi, 17 martie, pe calea ferată din România, după ce operatorul privat feroviar a rămas fără licenţă, se precizează pe site-ul companiei.

„Stimati calatori, vă informăm faptul că urmare a adresei nr. 2120/294/16.03.2015 emisă de A.S.F.R. (Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română n.r.), REGIOTRANS SRL  este obligată să întrerupă activitatea de transport feroviar de călători în zonă, începând cu data de 17.03.2015 şi până la o dată pe care o vom comunica în timp util. Vă asigurăm că întreprindem toate diligenţele necesare în vederea înlăturării acestui inconvenient. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, se arată într-un anunţ de pe site-ul companiei Regiotrans.

Sunt afectaţi călătorii care foloseau cursele Regiotrans de pe traseele: Iaşi – Dorohoi, Iaşi – Hârlău, Iaşi – Buhăieşti – Roman, Iaşi – Paşcani – Târgu Neamţ, Paşcani – Dolhasca – Fălticeni, Dorohoi – Leorda, Braşov – Ploieşti Sud – Focşani – Bârlad – Iaşi

Autoritatea Feroviară a descoperit mai multe probleme tehnice la 29 de automotoare aparţinând Regiotrans. Grupul de firme Regiotrans Braşov are peste 3.000 de angajaţi şi operează pe aproape 50 de linii feroviare, totalizând peste 2.000 kilometri, luate în concesiune, în peste 20 de judeţe. În proporţie de 97%, cursele Regiotrans sunt curse locale, de 30 – 100 de kilometri, restul de 3% – circa 20 de curse pe zi – fiind curse pe rute lungi. Compania Regiotrans a fost controlată de omul de afaceri Costel Comana, care a fost găsit mort la sfârşitul lunii februarie în toaleta unui avion care efectua un zbor din Columbia în Costa Rica. (ZCH NEWS)

Articolul precedentNEAMŢ: Judecătoria Piatra Neamţ, în casă nouă
Articolul următorNEAMŢ: Mircea Cărtărescu la HUMANITAS
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.