Iași. Incendiu la groapa de gunoi din Țuțora. Pompierii intervin cu cinci autospeciale

Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 22 august, la groapa de gunoi din localitatea Țuțora, județul Iași. Alerta a fost dată prin apel la 112.

La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași. Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru transport apă din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, precum și cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul 1 de Pompieri Iași.

În total, la intervenție participă 24 de pompieri militari. De asemenea, operatorul de salubritate Salubris a trimis la locul incendiului patru cisterne.

Echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor, dar și pentru limitarea propagării incendiului. Misiunea este în dinamică.

Video: ISU Iași

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora