IAȘI: Ambulanțieri forțați să demisioneze

ambulanta iarna

Angajatii de la Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Iași își dau demisia cu zecile. Printre cei care renunță la locul de muncă sunt asistenți medicali, medici,ambulanțieri și operatori. Numai în decurs de câteva luni, 55 de angajați au plecat definitiv de la Ambulanță, 31 fiind asistenți medicali. Aceștia au fost forțați să renunțe din cauza datoriilor pe care le au. În anul 2012 doar șase persoane au decis să-și dea demisia, iar un an mai târziu au plecat 34, dintre care 23 de asistenți medicali, 10 ambulanțieri și un operator. Pe parcursul anului trecut, încă 21 de angajați (3 medici, 8 asistenți medicali, 8 ambulanțieri și 2 operatori), renunță definitiv la contractele de muncă cu SAJ Iași. “Nu putem să le interzicem angajaţilor să plece. Toţi şi-au dat demisia şi lucrează în alte ţări din UE. În anul 2012 am avut 518 posturi, iar în prezent am rămas cu 472 de posturi, după ce 46 de posturi (asistenţi şi ambulanţieri) care erau vacante au fost tăiate. Asta s-a întâmplat în anul 2013. Noi ar trebui să funcţionăm cu 32 de medici, unul la 30.000 de locuitori, dar avem numai 22”, a declarat dr. Florin Agapi, manager la SAJ Iasi.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Comunicat de presă. PNL Neamț: „Responsabilitate pentru România: Alegem dezvoltarea, nu criza!”

În urma ședințelor cu liderii filialelor județene PNL, cu...

Groapă adâncă de 10 metri descoperită pe un teren agricol din Dochia. Ce spun autoritățile

Actualizare: „Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate...

Începe procesul unei grupări specializată în trafic de droguri

Procurorii DIICOT Neamț au finalizat urmărirea penală și au...

Amenzi de peste 130 000 lei după controalele „Safety Cash” înainte de Paște

Polițiștii din Neamț au aplicat zeci de sancțiuni și...

Botoșani. Percheziții la Ștefănești într-un dosar de evaziune și contrabandă

Polițiștiii din Botoșani au descins la locuințele unei persoane...