Video-foto. Iași: accident mortal pe E58– două persoane și-au pierdut viața

Un eveniment rutier grav soldat cu decesul a două persoane a avut loc în după amiaza de 28 octombrie pe E58, între localitățile Sârca și Bălțați din județul Iași. Au fost implicate un autotren și un autoturism, iar în urma impactului două persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate, fiind inconștiente la sosirea salvatorilor. „Prima victimă a fost extrasă de echipajele de descarcerare, iar personalul medical a aplicat imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse, aceasta nu a răspuns procedurilor, medicul declarând decesul la fața locului. Pentru cea de-a doua victimă, extrasă ulterior dintre elementele de caroserie, medicul prezent a constatat leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acesteia”, anunță ISU Iași.

În sprijinul forțelor aflate la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD, însă zborul a fost oprit după confirmarea decesului celor două persoane. Cea de-a treia victimă, conducătorul autotrenului, era conștient, stabil hemodinamic și fără semne vizibile de traumatisme, fiind preluat de către echipajele de poliție pentru cercetările specifice.

FOTO – VIDEO ISU Iași

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora