Grădina Botanică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prima grădină botanică universitară din România, marchează 170 de ani de la înființare. Cu acest prilej, pe 10 august intrarea este liberă în intervalul orar în care obiectivul este deschis, 09:00 – 18:00. Grădina Botanică Iași poartă numele fondatorului său, medicul Anastasie Fătu, începând cu luna octombrie a anului 1996. „Este prima grădină botanică universitară românească şi, în acelaşi timp, cea mai mare din ţară, unică prin numărul mare de specii vegetale şi prin măsurile speciale de conservare a biodiversităţii. Sloganul, Știință și cultură pentru natură, definește misiunea Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iaşi, considerată o instituţie reprezentativă prin recunoașterea colecţiilor ştiinţifice, atât pe plan naţional, cât şi internaţional”, conform unui comunicat al instituției.
Contribuţiile Grădinii Botanice din Iaşi sunt conferite de valoarea patrimonială remarcabilă a colecţiilor ştiinţifice de plante şi de secţia destinată persoanelor cu dizabilități de vedere, unde speciile de plante, bogate în uleiuri eterice, sunt prevăzute cu explicaţii în alfabetul Braille. Expozițiile florale tradiționale din toate anotimpurile, dar şi evenimentele culturale organizate în colaborare cu diferite instituţii, prezintă un interes deosebit pentru turiştii din țară sau din străinătate sau persoane dornice să fie mai aproape de natură.
Cu prilejul momentului aniversar, Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulaţie pe 10 august emisiunea de mărci poștale intitulată Grădina Botanică „Anastasie Fătu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, 170 de ani. În cadrul evenimentului, momentul artistic va fi susținut de Artium String Quartet, cu următoarea componenţă: Bogdan Onofrei – vioară, Larisa Ailoaei – vioară, Laura Ungureanu – violă şi Daniel Leancă – violoncel.
FOTO botanica.uiac.ro


