Hoţii de lemne urmăriţi prin satelit

paduri-satelit-01
Parcul Naţional Ceahlău apare pe harta Ministerului Mediului ca zonă cu „protecţie integrală strictă”

Ministerul Mediului a lansat, vineri, 9 decembrie, un sistem de monitorizare în timp real a tăierilor de masă lemnoasă. Acesta utilizează sateliţii care trec peste România într-un interval de la două până la şapte zile, iar pe o hartă interactivă se va putea observa în ce zone se taie ilegal, se precizează într-un comunicat de presă.

„Lansăm un nou sistem prin care am încredere că vom putea pune pe butuci tăierile ilegale din România. A fost un cancer al pădurilor, se practică de mult prea mulți ani, ați văzut cu toții în acele imagini devastatoare, din cauza cărora toată lumea este îngrijorată. Sistemul, pe care îl lansăm astăzi, permite, în premieră în România, supravegherea în timp real și prin imagini satelitare a legalității sau ilegalității tăierilor din păduri”, a declarat ministrul Cristiana Paşca Palmer.

paduri-satelit-02-cristiana-pasca-palmer„O altă funcție a sistemului se referă la transporturile de masă lemnoasă. Orice transport trebuie să solicite aviz de transport exact din locul de unde se încarcă lemnul. Am avut multiple cazuri în care aceste coduri au fost emise din cimitire, câmpuri agricole sau de pe alte continente. Există chiar un caz în care au fost solicitate mai multe avize de transport din California, Mexic sau Paris. Toate aceste cazuri sunt investigate în acest moment. Acum, având harta în timp real a locurilor de încărcare a lemnului, îi putem depista pe cei care cer aceste avize din alte locuri decât cel de încărcare: sunt zeci de astfel de cazuri pe zi”, a adăugat ministrul Mediului.

Sistemul a costat 30.000 de euro şi funcţionează de o săptămână. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...

    Bacău. Tânăr arestat la domiciliu după ce a furat o mașină și a provocat un accident

    Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Tamași a ajuns în...