0:00

Hoţi, hoţii şi tâlhării!, ZCH NEWS - sursa ta de informații* La data de 02.06.2015, în jurul orei 11.20, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Botoșani, aflat în zona Pieței Centrale din municipiu, i-a surprins în flagrant pe R.R. de 34 de ani, N.G. de 29 ani şi S.A. de 39 ani, toţi din municipiul Botoșani, în timp ce au sustras un portofel din poşeta unei femei. Cei trei au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Botoşani, pe numele acestora întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

* Ieri, 02.06.2015, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de C.G. de 24 de ani, C. C. de 28 ani, C. Ș. de 19 ani, S. A. de 16 ani şi D. I. de 32 ani, toţi din localitatea Rediu, comuna Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani. În sarcina acestora s-a reţinut că, în noaptea de 31.05/01.06.2015, având asupra lor diverse obiecte periculoase, s-au deplasat în localitatea Horodiştea, comuna Păltiniş, unde au provocat scandal într-un bar, distrugind mobiler, uşi de acces, precum şi geamurile unui autoturism parcat în curtea barului. De asemenea, tinerii au agresat două persoane din oraşul Darabani, care se aflau în bar, provocându-le leziuni uşoare. În cauză continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii publice, distrugere, port fără drept de obiecte periculoase și lovire și alte violențe.

* La data de 02.06.2015, poliţiştii Secției Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Investigaţii Criminale, i-au identificat pe M.C. de 27 ani, C.P. de 34 ani şi B.M. de 25 ani, toți din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, ca fiind principalii suspecţi de comiterea unei tâlhării, în noaptea de 29/30.05.2015. În fapt, în sarcina acestora s-a reţinut că, la data menţionată, ar fi pătruns în locuința unui bărbat din comuna Vlăsineşti şi, prin întrbuinţarea de violenţe, i-au sustras diverse bunuri. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată; totodată, astăzi, 03 iunie a.c., pe numele suspecţilor va fi formulată propunere de arestare preventivă.

* La data de 02.06.2015, în jurul orei 23.35, V.R. de 49 ani ani, din comuna Curtești, judeţul Botoşani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 C, în comuna Curteşti. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Botoşani)

Articolul precedentACTUALIZARE Percheziție DNA la Piatra Neamț! Sunt vizate contracte de renovare a școlilor! Vezi ce şcoli au fost reabilitate şi de cine!
Articolul următorMopedişti răniţi în accident rutier
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.