Hoţ distructiv: a stricat două geamuri ca să fure un monitor

hot
Un tânăr de 19 ani din Gherăieşti va fi dus la arestare astăzi, 3 ianuarie, pentru un furt pe care l-a comis în noaptea de 1 spre 2 ianuarie. El a pătruns în casa unui consătean, după ce-a distrus două geamuri termopan, şi a furat un monitor de calculator. Omul a decoperit furtul în ziua de 2 ianuarie la ora 12 şi a anunţat poliţia.

„În cursul aceleiași zile, polițiștii au reușit identificarea și depistarea unui tânăr de 19 ani, din Gherăești, bănuit de săvârșirea faptei”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Prejudiciul, în valoare de 400 de lei, a fost recuperat în totalitate, iar tânărul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând ca astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de arestare preventivă”.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.