Hidroelectrica a oprit uzinarea apei, astfel ca scafandrii ISU Neamţ să poată face scufundări în căutarea celor doi băieţi care s-au înecat în seara de 22 iulie.
“Echipa, formată din 3 scafandri, va face scufundări până la ora 15:00, când hidrocentrala îşi va relua activitatea”, a declarat lt. col. Mihai Ciprian Mitrea, şeful ISU Neamţ.
“Din câte am înţeles cei doi băieţi erau doar în slip, deci probabilitatea de a se fi agăţat pe undeva este destul de mică. Sunt nişte puncte în albie care au o adâncime mai mare decât restul canalului şi se vor face căutări inclusiv acolo. Dacă nu vor fi găsiţi şi nu vor ajunge nici la grătare, vom relua căutările săptămâna viitoare”.
În timp ce scafandrii caută trupurile băieţilor, poliţiştii au stabilit condiţiile în care s-a întâmplat tragedia. Vor fi audiaţi toţi băieţii care şi-au petrecut după-amiaza pe malul canalului, dar şi adultul care-i însoţea şi i-a sfătuit să nu se alarmeze, pentru că băieţii vor ieşi singuri din canal şi vor veni acasă. Viteza apei uzinate este foarte mare, canalul nu este, în niciun caz, locul unde cineva să înoate în siguranţă, oricât de bun înotător ar fi, iar până acum nu au existat persoane care să iasă în viaţă din canalul de fugă. (C.M.)
N-am auzit sa fi gasit astia pe cineva vreodata. Scafandrii lui peste prajit.
Auzi… intr-o saptamana se reiau cautarile. Intr-o saptamana ies singuri la suprafata la temperatura asta.
Pana acum cativa ani venau scafandrii de la Hidroelectrica si pe Bicaz cei de la salvamont si din doua trei intrari ii scoteau.
Aia stiau meserie frate!!!