HCM Roman în faţa unui nou succes

Lotul HCM Roman

HCM Roman întâlnește, sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 11, în Sala Polivalentă, pe HCM Râmnicu Vâlcea, în cadrul etapei a IV-a din Liga Națională Feminină. În urmă cu un an și două zile, pe data de 26 septembrie 2012, Carmen Stoleru, căpitanul HCM Roman, spunea, în numele echipei: “Ne dregem vocile să-i putem cânta frumos «La mulţi ani!» profesorului Dan Moisii, căruia, toate, îi dorim sănătate! Avem nevoie de domnia sa. Nu putem sta supărate când este alături de noi. Nu ne lasă să fim triste”. Dan Moisii a împlinit vineri, 63 de ani și suferă în continuare pe patul de spital. “Mă doare foarte tare că Moisii, colegul meu, este în spital. Este şi ziua lui şi îi doresc multă sănătate şi să revină la programul normal, în activitate. Este un luptător şi am încredere că nu va ceda, chiar dacă acum este mai departe de teren decât îşi doreşte şi îi dorim. LPS Roman îi este aproape, îl ajutăm, poate că prea puţin, cu transportul de la spital la centrul de dializă. Eu aştept să se facă bine şi să ni se alăture la catedră şi în sala de sport”, a declarat profesorul Petre Sandu, directorul LPS Roman, care îndeplinește și funcția de președinte al HCM. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...