Florentin Pera

Spre deosebire de echipele din Piatra Neamț, HCM Roman va începe campionatul Ligii naționale feminine cu obiectivul de a se califica în cupele europene și cu susținerea comunității locale. Campionatul va începe în septembrie şi va fi influenţat de acţiunile pe care naţionala de senioare le va avea în vederea participării la Mondialele din Serbia. De pe 20 noiembrie tricolorele se vor reuni la pregătirile ce vor dura până la startul Mondialelor. Competiţia din Serbia se va disputa în perioada 8-22 decembrie. Până acum romaşcancele au la lotul naţional doar o jucătoare: pivotul Raluca Ivan-Agrigoroaie. Antrenorul HCM, Florian Pera este secundul lui Gheorghe Tadici.

Amintirile lui Liviu Paraschiv

HCM Roman duce dorul cupelor europene, de pe vremea când Liviu Paraschiv reușea această performanță. Tehnicianul, care astăzi o antrenează pe CSM Slobozia, a reușit să ducă echipa romașcană până în semifinalele Cupei Challenge, în primăvara anului 2007, romașcancele ratând calificarea în faţa sârboaicelor de la Naisa Nis. Romanul a sărbătorit 10 ani de prezență în Liga Națională în prezența primarului Laurențiu Leoreanu și a deputatului Elena Udrea. “La Roman, în primul sezon, am preluat echipa la sfârșitul turului, când aceasta avea 4 puncte. Am început returul cu o înfrângere cu Zalăul, campioana României, dar până la sfârșit am scăpat de retrogradare, reușind și un rezultat de egalitate cu Oltchim. Anul următor am adus 4 jucătoare, Pavăl, Geană, surorile Carmen și Georgiana Stoleru. Am avut un organizator de competiții de marcă, regretatul Dorel Sanie. Astfel, am reușit să încheiem campionatul pe locul 5, la egalitate cu echipa de pe 4. Faptul că ne-am calificat în Challenge Cup, la doi ani de la promovare, a fost unul dintre rezultatele surpriză în handbalul intern. Trebuie menționat că în acel an am fost singura echipă care a învins Oltchim Râmnicu Vâlcea în deplasare și nu la limită. Apoi, am ajuns să jucăm semifinala cu Niș. Văd că există un interes deosebit, în continuare, la Roman, pentru handbal. Are șanse mari să ocupe locul 4, poate chiar 3”, a declarat Liviu Paraschiv.

Încredere în viitor

Lotul cu care HCM Roman va începe noua ediție de campionat este următorul: Pîslaru, Vișan, Polocoșer, Ivanov (portari), Genkova, Ciurdea, Horobeț, Amoagdei, Chitacu, Pavăl, Joldeș, Stoleru, Agrigoroaei, Krumova, Mihalschi, Băbeanu, Bălăceanu (jucătoare de câmp). Singura absentă este Iuganu, aflată într-o perioadă de refacere după o operație la genunchi. “În această formulă, vom începe o nouă ediție de campionat cu gândul la cupele europene. Vrem să continuăm pe ideea de a forma o familie strâns unită și de a ridica ștacheta în tentativa noastră de a realiza performanță”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu, care este președintele de onoare al clubului romașcan. La primul meci după cantonamentul de acumulări fizice, desfășurat la Văratec, handbalistele romașcane au făcut spectacol, în meciul cu CSM Slobozia, echipă pe care au învins-o cu 35-19 (16-8), în Sala Sporturilor din Roman, prea mică pentru un public iubitor de handbal. “Am încercat să oferim spectacol publicului și cred că am reușit. Mai sunt încă multe de pus la punct: trebuie integrate jucătoarele noi, formarea relațiilor de joc și omogenizarea. Sunt foarte motivat și încrezător că pot face performanță la Roman”, a spus, la rândul lui, tehnicianul Florentin Pera.

Și jucătoarele sunt încrezătoare în șansele de a evolua din nou în cupele europene. “Sunt foarte bucuroasă, mai ales că am venit acasă. Este un sentiment copleșitor, mai multe emoții decât în mod obișnuit la un transfer la o altă echipă. Sperăm într-un parcurs bun. După meciurile de pregătire, vom vedea unde ne situăm”, a spus portarul Tereza Tamaș Pîslaru. La rândul ei, căpitanul Carmen Stoleru a admis că Romanul are, în momentul de față un lot valoros. “După stagiul de pregătire fizică solicitant, încercăm să ne readaptăm, ușor, ușor, la joc. Nu pot afirma că avem un lot mai nu știu cum față de sezoanele precedente, dar este unul valoros”, a declarat Carmen Stoleru.

Campionat cu reguli noi

Federaţia Română de Handbal a stabilit un nou sistem de desfăşurare al Ligii Naţionale, atât la feminin, cât şi la masculin. Principala noutate este legată de faptul că, după sezonul regulat, cu tur şi retur, echipele vor juca play-off şi play-out. Se va juca în prima fază din play-off încrucișat, adică ocpantele locurilor 1 cu 6, 2 cu 5 şi 3 – 4, după care învingătoarele vor juca pentru podium, fiecare cu fiecare, după sistemul ”cel mai bun din trei meciuri”. Echipele mai bine clasate vor disputa două dintre cele trei meciuri pe teren propriu. Bătălia se anunță a fi dificilă în condițiile în care HCM Baia Mare, Corona Brașov, CSM Craiova, Cetate Deva, Dunărea Brăila și HC Zalău visează să cucerească titlul național. Pe 5 septembrie, romașcancele vor juca în prima etapă, în deplasare, cu Jolidon Cluj, iar întâlnirea cu publicul romașcan se va produce în etapa a doua, când HCM Roman va juca pe teren propriu cu Dunărea Brăila. Duelul de foc pentru echipa romașcană se va întâmpla pe data de 13 octombrie, când la Roman va veni HCM Baia Mare.

Cristi SOROCEANU

Carmen Stoleru

HCM Roman - in albastru

HCM Roman saluta publicul

Raluca Ivan Agrigoroaie felicitata de Laurentiu Leoreanu