Grup infracțional destructurat de polițiștii din Neamț. Prejudiciu de peste 2,2 milioane lei

Un grup infracțional organizat, specializat în obținerea ilegală de fonduri publice, a fost destructurat în urma unei ample acțiuni coordonate de polițiștii din județul Neamț, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț au pus în executare la data de 27 ianuarie, 17 mandate de percheziție domiciliară. Descinderile au avut loc atât în Neamț, cât și în județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Buzău și Mureș, fiind puse în aplicare și 24 de mandate de aducere.

Ancheta vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022-2025, nu mai puțin de 29 de persoane fizice și 20 de persoane juridice ar fi pus la punct un mecanism complex prin care ar fi obținut ilegal fonduri publice, prejudiciul estimat ridicându-se la 2.291.000 de lei.

Potrivit IPJ Neamț: „În urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri și obiecte cu valoare probatorie. Față de un bărbat, de 50 de ani și o femeie de 52 de ani, ambii din județul Bistrița-Năsăud a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore”.

Acțiunea coordonată de structurile din Neamț a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Teleorman, Buzău și Mureș.

 

Video: IPJ Neamț

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău

Lucrările la Autostrada A7 Bacău-Pașcani – cunoscută drept Autostrada...

Week-end cu vreme frumoasă. Cer senin, căldură suportabilă pentru pelerinii de la Paltin – Petru Vodă!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pe...

Neamț. Tragedie la Stănița – bărbat găsit decedat în curtea locuinței

Polițiștii nemțeni investighează cauzele și condițiile în care un...

Video – Foto. Mobilizare de forțe pe Autostrada A7 în Neamț și Bacău

Lucrările la Autostrada A7 Bacău-Pașcani – cunoscută drept Autostrada...

Neamț. Tragedie la Stănița – bărbat găsit decedat în curtea locuinței

Polițiștii nemțeni investighează cauzele și condițiile în care un...

Atenție șoferi! Razie pe E85 – DN 2

Polițiștii rutieri nemțeni desfășoară o nouă acțiune pentru prevenirea...

Două alerte de urși în Neamț, în aceeași noapte

Prezența unor urși a fost semnalată în două localități...