0:00

Grafic slab de lucrări la Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Președintele Culiță Tărâță bagă Apa Serv în şedinţă
* autoritățile romaşcane spun că graficul de lucrări se situează undeva sub 20%

Astăzi, la prima oră a dimineții, la Primăria Roman va avea loc un comandament de lucru privind stadiul lucrărilor la proiectul major de extindere şi reabilitare a reţelelor Apa Serv, la care vor participa primarul Laurențiu Leoreanu, preşedintele Consiliului Județean Neamţ Culiţă Tărâţă, reprezentanții companiei Apa Serv și constructorii care se ocupă de lucrări. Întâlnirea vine și ca urmare a nemulțumirilor exprimate de primarul Romanului legat de modul în care proiectul de aproape 20 de milioane de euro se desfășoară în municipiu, graficul lucrărilor fiind sub așteptări.

“Joi, avem programată o ședință cu reprezentanții Apa Serv, conducerea Consiliului Judeţean, constructori și proiectant pentru a analiza modul de desfășurare a lucrărilor pe extinderea rețelei de canalizare și modernizarea Stației de epurare. Vineri, 20 iunie, va începe procedura de predare a rețelelor de apă și canal de pe strada Nicolae Bălcescu – Ocolitoarea Roman Vest, iar de pe data de 23 iunie vor urma cuplările. În săptămâna 23 – 27 vom comanda o nouă oprire a apei în tot orașul, pentru a realiza cele aproape 30 de branșamentele din bulevardul Bălcescu, dar și cuplările la rețelele de pe Măgurei, Petru Rareș, bulevardul Republicii și C.A. Rosetti. Am discutat cu reprezentanții Apa Serv să aibă rezerva necesară de timp pentru a organiza această activitate, ce este voluminoasă și grea, pentru a face cuplările și a rezolva toate punctele din oraș. Vom monitoriza în aceste zile și nivelul de satisfacție a graficului de lucrări, iar luni vom organiza o nouă ședință lucrativă pentru a vedea concluziile, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Grafic slab de lucrări la Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Licitația pentru lucrările de extindere a canalizării în trei cartiere din oraș, însemnând 30 de străzi, a fost câștigată de TLSIT și Moldocor, ambele societăți din Piatra Neamț și care se ocupă și de proiectul european pe deșeuri. De-a lungul ultimelor luni, constructorii au promis că vor aduce la Roman mai multe echipe care să lucreze pentru respectarea proiectului ce ar trebui să fie gata până la finele lui 2015, cu tot cu eventualele remedieri. Până în acest moment, autoritățile locale spun că graficul de lucrări se situează undeva sub 20%, fapt ce îi nemulțumește inclusiv pe locuitorii din cele trei cartiere care au de suferit din cauza disconfortului creat de încetineala cu care se lucrează. (C. MATEI)

Articolul precedent„Ceahlăul”, marcă înregistrată, l-a ferit pe Leoreanu de ANI
Articolul următorSe numără enoriașii la Târgu-Neamț