Gospodărie afectată de foc la Cordun

Un localnic din comuna Cordun a rămas fără o parte din agoniseală după ce gosdpodăria a fost afectată de un incendiu. Evenimentul nedorit a avut loc pe 10 ianuarie în jurul orei 20:22. Au intervenit militarii din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, cu trei autospeciale de stingere, un autoturism de serviciu și o ambulanță SMURD, forțele profesioniste fiind sprijinite de voluntarii de la SVSU Cordun.

VIDEO: ISU Neamț

Flăcările au cuprins un atelier de tâmplărie, camera centralei, un solar și o magazie, existând posibilitatea propagării la locuință. Până la final au ars 3 mc de material lemnos, camera centralei, un solar și o construcție cu rol de depozitare (în care erau materiale lemnoase, scule și ustensile de uz gospodăresc) pe o suprafață de aproximativ 300 mp.

„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sistemele de încălzire”, a anunțat Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

FOTO-VIDEO ISU Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...

FOTO. Accident la Girov. Un bărbat a fost transportat la spital

Actualizare: „În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat...