0:00

Târgul de Crăciun la Neamţ, ediţia a patra, aflat în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” – cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Neamţ – ajunge vineri, 20 decembrie, la a opta seară de spectacole. Pe scena de pe platoul Curţii Domneşti, începând cu ora 18:00, vor evolua membrii Ansamblului folcloric „Dor vânătorean”, copiii de la Atelierul „Cantus Art” şi, în apogeul unei seri spectaculoase, unul dintre cei mai în vogă artişti din România, Glance.

ANSAMBLUL FOLCLORIC „DOR VÂNĂTOREAN”

GLANCE, CLUBUL „CANTUS ART” ŞI „DOR VÂNĂTOREAN” ÎN A OPTA ZI DE CRĂCIUN LA NEAMŢ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAnsamblul folcloric „Dor Vânătorean” (al comunei Vânători-Neamţ) vine dintr-o frumoasă şi importantă zonă nemţeană încărcată de spiritualitate, cultură, istorie, date de prezenţa unora dinte cele mai renumite mănăstiri din Moldova, cu expoziţii permanente de valori inestimabile. A fost înfiinţat cu sprijinul Primăriei Vânători-Neamţ în anul 2009. Ansamblul este   coordonat de coregrafii Claudiu Luchian şi Ion Luchian. A participat la sărbători şi zile ale comunelor Pipirig, Vânători-Neamţ, Stăniţa, Albac (Alba), Cumpăna (Constanţa). De asemenea, a reprezentat zona etnofolclorică a comunei Vânători în festivaluri ale obiceiurilor şi tradiţiilor de iarnă din multe judeţe ale ţării, iar peste hotare a obţinut Trofeul Festivalulului Internaţional “Iskenderun” din Turcia. La Târgul de Crăciun 2019, Ansamblul folcloric „Dor vânătorean” vine în faţa publicului cu un moment al colindelor, urmat de jocul caprei şi al ursului, pentru ca în final, să prezinte o suită de dansuri moldoveneşti.

ATELIERUL „CANTUS ART”

Atelierul de muzică „Cantus Art” din Piatra-Neamț s-a înfiinţat în luna ianuarie a anului 2019, cu dorința de a îndruma copiii şi tinerii spre arta muzicii. Profesoarele din cadrul Atelierului de muzică, Roxana Ancuţa Peticaru și Daiana Ana Vinca, absolvente ale Conservatorului, cu pregătire pentru profesia didactică, își doresc să insufle tuturor elevilor secretele cântului frumos, atât pentru voci, cât și pentru pian. După aproape un an de la deschidere, Atelierul de muzică „Cantus Art” se poate mândri cu evoluția copiilor pe diferite scene ale lumii muzicale româneşti.

GLANCE

GLANCE, CLUBUL „CANTUS ART” ŞI „DOR VÂNĂTOREAN” ÎN A OPTA ZI DE CRĂCIUN LA NEAMŢ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPe numele său întreg Islam Faris Glance Mohammed Al Masany, Glance s-a născut în Yemen şi s-a stabilit în România  pe cand era adolescent. Avea doar 15 ani. Din copilărie a fost pasionat de muzică şi şi-a dorit cu ardoare să ajungă artist.
„Îmi doresc foarte mult să cuceresc publicul prin muzica pe care o compun, dar şi prin stilul pe care îl voi adopta pentru melodiile mele.  De mic visez la asta şi sunt sigur ca pot combina talentul cu munca. Şi cu un pic de noroc, în proporţii cuvenite, nu am cum să dau greş.” Iată că dorinţa i-a fost împlinită. După destui ani de recitaluri şi concerte pe scenele din  România, Glance poate spune că a reuşit ceea ce şi-a propus – să fie un artist apreciat şi respectat, atât de public, cât şi de colegii din breaslă. Artistul a colaborat cu Lili Sandu, lucrând împreună la succesul care s-a numit „Jam on it”. O altă colaborare fructuoasă a fost cea cu Elena Gheorghe pentru melodia „Ecou”. După acest succes a urmat altă colaborare, cea la piesa de mare succes „Mamma mia”.
Glance este un obişnuit al show-rilor de televiziune şi are prezenţe notabile la emisiunile de gen de la posturile de radio.

Articolul precedentAtenție șoferi! Ceață și vizibilitate redusă în toată regiunea Moldovei
Articolul următorO persoană rănită, coliziune între trei mașini
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.