0:00

Girov: Scandal cu viceprimar, consilieri și primar. Demolarea ilegală a unei construcții?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Avântul noii conduceri din Primăria Girov, aripa Sarion, în a rezolva probleme în familie s-a mai demonstrat încă odată. Ieri, Ioan Bocancea, un mic întreprinzător din satul Gura Văii, comuna Girov, a fost anunțat că a început demolarea unei construcții, proprietatea societății SC BIO ECOLOGIC SRL, firmă aflată în insolvență. Teoretic, ea este apărată de Legea 85­/2006, dar în Republica Girov lucrurile pot fi interpretate oricum. Când a dat de echipa de demolare, Ioan Bocancea a ales să se adreseze Poliției Județene, cazul fiind preluat, la ordin, de Postul Războieni. El relata în plângerea adresată comandantului că  ”în dimineața zilei de 11 octombrie 2013, am primit un mesaj de la pseudoviceprimarul comunei Girov, Sarion Florinel, prin care mă înștiința că începe demolarea construcțiilor din Gura Văii. Eu definesc aceste construcții  ca fiind un filtru sanitar – veterinar, care este în patrimoniul S.C. BIO ECOLOGIC SRL și o magazie tip FNC cu mori de cereale și amestecător ce se află în patrimoniul S.C. Ferma BIO ECOLOGIC SRL. Fac precizarea că ambele societăți menționate se află sub incidența legii 85/2006 (Legea insolvenței), prima în faliment, la stadiul valorificării bunurilor, iar cea de a doua în fază de reorganizare. L-am informat tot printr-un mesaj pe domnul Florinel Sarion de stadiul celor două construcții. Mergând la fața locului am observat că alături de domnul Sarion lucrau de zor consilierul Avasiloaie Ciprian, o echipă de muncitori, iar de inventariat se ocupa ag. de Poliție Moldovan Silviu (…) Nu am fost notificat în scris despre această demolare în mod oficial, ea a fost pusă pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din luna octombrie a anului curent, însă ulterior a fost retrasă, de dragul coabitării. Nu știu și nu cunosc să fi votat vreun ordin de demolare a acestor două construcții. Fac precizarea că în interiorul construcției metalice se află și alte bunuri în valoare de circa 20.000 de mii de lei, plus arhiva celor două societăți”.

Miza scandalului este nu o coșmelie ridicată de o firmă. Unul dintre cei prezenți la demolare, consilierul local Ciprian Avasiloaiei este direct interesat în demolare, deoarece a încheiat un contract cu Primăria de concesionare a terenului pe care se afla construcția. Asta, în timp ce terenul era deja concesionat lui Bocancea, după cum spune acesta în reclamație. Concluzia sa este cu direcție clară: ”Față de acest abuz cred că se fac vinovați Sarion Florinel și Avasiloaie Ciprian”.

Contactat telefonic, primarul Vasile Olaru a declarat: ”Nu am semnat nici un ordin de demolare și nici vreo adeverință de demolare. Eu am semnat acum câteva zile o somație. Dacă a greșit cineva, să tragă ponoasele!”

Telenovela de la Girov va continua sigur. Bocancea îi va da pe toți în judecată, Sarion și Avasiloaiei au sprijin de partid, primarul are alte probleme. (C. NEGRU)

Girov: Scandal cu viceprimar, consilieri și primar. Demolarea ilegală a unei construcții?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Articolul precedentConsilieri locali de… hârtie
Articolul următorÎn vremuri de criză, nemţenii “trag” la greu de păcănele

2 COMENTARII

  1. Referitor la acest articol tin sa precizez,in numele dreptului la replica ar fi trebuit macar intrebata si partea adversa, adica subsemnatul pentru a lamuri odata pentru totdeauna aceasta problema.
    Daca imi permiteti va pot istorisi aceasta !!! odisee !! insa cu acte in regula si nu povesti de adormit drumetii.
    Povestea incepe undeva prin 2010 cand mi-am exprimat intentia de a participa la licitatie pentru a cumpara niste grajdiuri care erau scoase la vanzare.Dar pana in ziua licitatiei acestea nu s-au mai putut vinde deoarece cel care le-a ipotecat si aanume dn Bocancea ioan a depus cautiune de 10% si a contestat executarea.Aceste contestari si procese cu banca si executorul etc au durat din stirea mea pana in 2013.Intro dimineata ducandu-ma la primarie am vazut afisata pe panou Publicatia de vanzare din nou a acestor grajdiuri .Acestea erau evaluate la 111800 lei iar vanzarea se facea la pretul cel mai mare oferit dar nu mai putin de 50 %.Dupa care m-am inscris la licitatie ,am depus cautiune conform legii,dar in momentul licitatiei banca afacut pretentie la acitarea a 75% din valoarea evaluata,si achitarea serviciilor executorului;in total suma de 97400 ron.La licitatie am fost asistat de avocat,era si dn Bocancea care a si semnat Procesul _verbal de licitatie.Dar a tinut sa precizeze ca va avea grija sa raman si cu banii dati si fara bunuri adjudecate,Martori fiind si cei de fata.Dupa cateva zile el de fapt sa si apucat de distrus acele grajdiuri fiind gasit in flagrant de politie si mai multi martori dansul la vremea aceea fugind de acolo.Ca mai apoi sa revina dupa cateva zile si sa puna lacate pe porti pentru a-mi interzice accesul, deja intabulasem dreptul de proprietate in cartea funciara si eram proprietar legal.In momentul in care l- am gasit distrugand nu am depus plangere la Politie cu toate ca acestia mi-au sugerat acest lucru.Dupa un timp Dn Bocancea concomitent cu depunerea de plangeri si jalbe la toate institutiile in numele meu imi isca cateva procese si o plangere penala in care arata fara nici un act sau dovada ca eu distrug aceste grajdiuri si ca in baraca cu pricina ii sechestrez arhiva societatilor cu toate ca el inchidea si deschidea acolo.Inca de la licitatie de altfel el a incercat sa-mi inchida accesul la grajdiuri pe motiv ca el are niste baraci la intrare si vine cu o cerere in nume propriu la primarie sa concesioneze terenul de la intrarea grajdiurilor urmand ca eu sa intru probabil acolo cu elicoptierul.Baracile cu pricina erau construite ilegal pe terenul concesionat fara vrun act palpabil de fapt nu are nici un act prin care sa justifice ca sunt a lui.In urma cererii prin care cerea concesiune spune ca le-a construit dansul,ulterior s-a razgandit si in oct 2013 spune ca nu sunt ale sale ci ale lui Manager cont.In tot acest timp am stapanit acest teren fiindu-mi concesionat in urma adjudecarii Eu l-am platit iar dn bocancea nu a catadisit asi lua baraca de acolo mai mult decat atat servea impreuna cu alti indivizi bauturi alcoolice si ma amenintau in momentul cand incepeam a intreprinde ceva la proprietatea adjudecata.Fnc-ul din viziunea dn bocancea era de fapt o baraca plina cu ismene si alte gunoaie (rog a veni si vedea la fata locului) iar filtrul sanitar un Wc-u infect . A fost somat de 2 ori sa-si ridice baracile fara autorizatie ,de 3 ori a existat propunerea de demolare;una in urma primei somatii,alta in urma constituirii comisiei la fata locului a consiliului local,alta in urma somatiei trimise de primarie si a nenumaratelor instiintari catre primarie si verbale catre dansul.Daca am gresit cu ceva voi raspunde in fata legii care sper ca odata pentru todeauna sa-si spuna cuvantul.De alfel eu nici nu am participat la discutarea concesiunii mele in cadrul sedintei de consiliu local ci numai dn bocancea care a spus ce a vrut Pot demonstra nu cu vorbe cele intamplate ci numai si numai cu acte palpabile si nu fictiuni.Rog pe aceasta cale ca in numele dreptului la replica a publica si punctul de vedere a celui impricinat. Apropos : Stiti ca un om a murit in urma garantarii cu casa pentru ghiciti cine si imobilul cu pricina e in vanzare urmand ca sotia omului respectiv sa fie data in strada???.Stiti oare ca are magazin in zona 1 Mai (MarKet)fara nici un act palpabil??Stiti ca a depus la Apia pentru subventie circa 40 ha fara sa semene un bob ?? Intrebati ca-ti din piata au primit bilete la ordin de la dansul ca ulterior sa nu primeasca nici un ban !!!Stiu ca voi plati pentu ultimele randuri insa m-am saturat si am ajuns in pragul disperarii cu acest om care nu intelege ca el a ipotecat aceste grajiuri si tot el nu si-a platit creditele ,eu nu am cumparat un bun al lui ci unul al bancii, ce nu este clar pentru dn bocancea.Rog pe cei care au fost pacaliti sa depuna plangeri la Politia Girov pentru a putea vedea cine este de fapt acest domn.Va multumesc??

  2. Buna ziua,eu ii cunosc pe dl Bocancea si pe dl Avasiloaiei sunt din aceeasi comuna cu dumnealor. despre dl Bocancea va pot spune ca a dat foarte multe tape in satul Gura Vaii si nu numai pe majoritatea oamenilor ia pacalit(le-a cerut bani imprumut si nu le-a mai dat inapoi a luat de la ei lapte si nu la platit si altele). Despre dl Avasiloaiei va pot spune ca este un om correct care tot ce a facut a facut prin munca ,dumnealui a realizat multe inainte sa fie consilier local deci nu cred ca are vreo legatura partidul ce ceea ce realizeaza dumnealui. Parerea mea si cred ca nu numai a mea este ca inainte sa scriti un articol si sa acuzati niste personane este sa va informati mai bine si dupa aia sa acuzati.

Comentariile sunt închise.