Gigi Becali, trei ani cu executare şi în dosarul “Valiza”

ANAF - BECALI - CONFERINTA

– nu se modifică perioada pe care o va petrece în închisoare

Completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a judecat recursul dosarului “Valiza” a dat marţi o decizie definitivă, după ce 3 magistraţi ai aceleiaşi instanţe au hotărât, acum un an, achitarea inculpaţilor, printre care Gigi Becali şi Victor Piţurcă.

În 27 mai, la ultimul termen al recursului, unul dintre avocaţi lui Becali le-a arătat celor 5 judecători că au posibilitatea să stabilească o pedeapsă care să permită totodată şi suspendarea executării ei, astfel încât clientul lor să fie pus în libertate.

Procurorul DNA a replicat că varianta propusă de apărarea lui Becali reprezintă un nonsens juridic după ce acelaşi complet de judecători l-a condamnat cu executare pe acesta în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

Tot atunci, procurorul a cerut completului condamnarea lui Becali la 4 ani de închisoare cu executare, a Alinei Ciul, la 2 ani cu executare, iar a lui Victor Piţurcă, Teia Sponte şi Radu Marino, la câte 2 ani cu suspendare.

Becali a declarat, la acelaşi termen, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzarea-cumpărarea unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor.

În ultimul său cuvânt, Becali le-a mărturisit judecătorilor că au reuşit să-l sperie, că s-a făcut “băiat cuminte” şi că România are de pierdut odată cu încarcerarea sa.

Finanţatorul Stelei se află la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

Un complet de 3 judecători al instanţei supreme decisese în 17 aprilie 2012, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino în dosarul “Valiza”, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie.

Decizia de achitare a fost contestată de procurori la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

În decembrie 2008, Becali a fost trimis în judecată în dosarul “Valiza” de către procurorii DNA, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Piţurcă a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, fostul vicepreşedinte al CA al clubului Steaua, Sponte, pentru complicitate la dare de mită, iar Ciul, unul dintre avocaţii lui Becali, şi Marino au fost acuzaţi de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în 11 mai 2006, finanţatorul Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului Gloria Bistriţa sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul FRF. Concret, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare – aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu CFR Cluj, contracandidata echipei Steaua la câştigarea titlului de campioană, preciza DNA.

Decizia de astăzi nu aduce vreo modificare a perioadei pe care Becali o va petrece în închisoare.

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...