Prin ordin al prefectului de Neamţ, George Lazăr, se suspendă activitatea Serviciului Înmatriculări Vehicule, în perioada 5 -9 aprilie, numai pentru ghişeul din Roman, motivat de lipsa personalului necesar pentru asigurarea acestui serviciu.
Doi dintre angajaţii acestui birou testaţi pozitiv Covid 19 au fost internaţi, au stat cele 14 zile în carantină, unul dintre aceştia aflându-se în continuare în concediu medical.
“Este o măsură temporară pentru că aşteptăm să vină din concediu medical unul dintre angajaţi, ca să avem un minim de personal care să deservească ghişeul acestui serviciu de la Roman. Am făcut demersuri şi la minister pentru deblocarea celor 4 posturi disponibile şi atunci am putea să intrăm în normal cu funcţionarea acestui serviciu în Neamţ“, a precizat subprefectul Ioan Meraru.
Ordin suspendare inmatriculari RomanAngela Croitoru