De la începutul anului şi până astăzi, 7 ianuarie, la Spitalul Județean de Urgență Neamț s-au născut 23 de copii, dintre care 4 au venit pe lume chiar în prima zi a anului. În noaptea de Revelion niciun copil nu a vrut să strice petrecerea mamei, aşa că primul prunc s-a lăsat așteptat în noul an până la ora 14.30 și a venit prin cezariană. Aproape jumătate dintre copiii născuți în prima săptămână a lui 2015 au văzut lumina zilei prin operația de cezariană.
De altfel, acest lucru s-a întâmplat și pe parcursul anului trecut, unde, din 1.762 de nașteri înregistrate, 903 au fost pe cale naturală, iar restul de 859 au fost prin operație, adică un procent de 48,7%. Dr. Georgeta Vintea, șefa secției de Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Neamț, pune acest lucru pe seama fricii de naștere, dar și pe faptul că pacientele care vin de la alte spitale din județ, Târgu Neamț și, mai nou, Bicaz, vin cu probleme.
„Este un procent de cezariene mai mare înregistrat pe anul trecut, dar ținem cont de faptul că ne vin cazuri din tot județul. Tot ce depășește competența spitalului Târgu Neamț trebuie să vină la noi, iar marea majoritate sunt cazuri problemă care ajung să fie operate. Mai este aspectul că există frica de naștere. Sunt foarte multe paciente care nu sunt pregătite pentru naștere, deși avem educator Lamaze și li se face consiliere prenatală, nu toate optează pentru a urma astfel de cursuri. Pe de altă parte, sunt foarte multe fete tinere care rămân însărcinate. Am avut paciente care au născut la vârste de 14 ani, 15. De regulă, aici sunt probleme de patologie și este mai bine să nască prin cezariană decât pe cale naturală. Este de preferat o cezariană decât să apară complicații ulterioare, la mamă sau copil. Numărul de cezariene este mai mare, dar suntem pe aceeași linie cu media pe țară”.
Pe de altă parte, numărul nașterilor a crescut față de 2013, când s-au înregistrat 1.752. Anul 2011 a fost cel mai slab an ca număr de nașteri din ultimii 5 ani, când 1.602 de femei au adus pe lume copii. (Oana IOSUB-TOMA)