George Simion și Ana Maria Gavrilă își vor depune candidaturile la prezidențiale

La o zi după decizia Curții Constituționale care l-a exclus din bătălia electorală pe Călin Georgescu, doi candidați care l-au susținut în perioada anterioară și-au anunțat intenția de a ocupa fotoliul de la Cotroceni.

George Simion, liderul AUR și Ana Maria Gavrilă, lidera POT au apărut împreună într-un video în care menționează că vor își vor depune candidaturile pentru alegerile prezidențiale, dar că principalul obiectiv al lor este „turul II înapoi”. Având în vedere că toate inițiativele din justiție pentru a reface turul II al alegerilor anulate în decembrie 2024 au eșuat, pare clar că cel puțin unul dintre cei doi va intra în noua bătălie electorală.

Trebuie să revenim la normalitate și la turul II. După cenoi, președinții celor două partide suveraniste ne-am întâlnit cu domnul Călin Georgescu, vă putem spune care este planul: toată presiunea pe revenirea la turul II. Noi, ca tineri, vom continua această mișcare suveranistă cu acceptul domnului Călin Georgescu și vom face pașii necesari mai departe”, a declarat George Simion.

Ana Maria Gavrilă a completat: „Atât George Simion cât și eu ne vom depune candidatura. Avem nevoie să fiți alături de noi. Ca urmare a validării definitive a acestor candidaturi, unul dintre noi se va retrage. Trebuie să dăm acestei mișcări suveraniste toate șansele. Fiți lângă noi, fără voi, nu putem. Noi reprezentăm doar ceea ce sunteți și trăiți voi”.

Așa cum v-am spus de luni, timpul este foarte scurt. De data aceasta va fi nevoie de implicarea fiecăruia în strângerea de semnături. Noi suntem împreună. Nu este nici o altă soluție. Mergem până la capăt așa cum am promis în fața voastră”, a completat George Simion.

Foto: Facebook / George Simion

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Incendiu la un bloc din Roman – mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a afectat un apartament de la parterul...

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...