0:00

George Lazăr, președintele PNL Neamț: „Au fost semnate încă două contracte de finanțare pentru județul Neamț”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiM-am bucurat să fiu alături de domnii primari Țifui Dumitru Bogdan, din comuna Fărcaşa şi Dumitru Balajel, din comuna Răuceşti, care au semnat împreună cu domnul ministru Adrian Veştea contractele de finanțare pentru înființarea rețelelor de apă şi canalizare din localitățile lor.

Pentru comuna Răuceşti, domnul primar Dumitru Bălăjel a obținut o finanțare în valoare de 20 de milioane de lei pentru înființarea rețelei de canalizare la nivelul comunei, un obiectiv extrem de important pentru modernizarea şi dezvoltarea comunității.

Şi în comuna Fărcaşa se vor începe în curând lucrările pentru înființarea rețelei de apă curentă, respectiv extinderea rețelei de canalizare în satele Frumosu, Popeşti, Fărcaşa ṣi Buşmei. Domnul primar Bogdan Țifui a semnat, cu ministrul Dezvoltării, un contract de finanțare în valoare de 10.293.752 lei, în urma proiectului depus de către administrația locală din Fărcaşa.

Sunt două proiecte esențiale pentru locuitorii comunelor Răuceşti şi Fărcaşa, care vor beneficia de condiții moderne de trai, aşa cum este firesc.

Domnii primari Ţifui şi Bălăjel sunt oameni determinați, muncitori şi care demonstrează, cu fiecare proiect implementat, că sunt primari destoinici, implicați în comunitate şi conştienți de necesitățile imediate ale localnicilor.

Aceste noi finanțări sunt binevenite în județul Neamț unde noi, liberalii, ne-am luat angajamentul de a investi în dezvoltarea şi modernizarea comunităților rurale, fără excepție.

Facem toate demersurile pentru a consolida județul Neamț şi a le oferi nemțenilor un nivel de trai calitativ, la standardele unui județ cu multe resurse şi oportunități care pot fi valorificate.

Felicitări, domnule primar Bogdan Țifui, domnule primar Dumitru Bălăjel, pentru munca şi implicarea dumneavoastră!

Mulțumesc domnului ministru Adrian Veştea pentru sprijinul pe care îl arată, întotdeauna, județului nostru!

George Lazăr, președintele PNL Neamț

Articolul precedentSimpozion „Părintele Iustin Pârvu – 105 ani de la naștere“, la Biblioteca Județeană Neamţ
Articolul următorITM Neamţ – campanie de informare în rândul angajatorilor
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.