Participarea la Slujba de Înviere a credincioșilor catolici va fi permisă în toate localitățile din județul Neamț, indiferent de rata de incidență a cazurilor de COVID – 19, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, când va fi permisă circulația persoanelor în afara locuințelor, în intervalul orar 20,00 – 2,00.
Deplasarea și participarea la slujbele religioase se va face, însă, doar cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Credincioșii trebuie să poarte obligatoriu masca de protecție, care să acopere gura şi nasul, iar la intrarea în lăcașul de cult sau în locașiile unde se organizează slujbe, să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios.
Pentru participanții la slujbe, trebuie asigurată o suprafaţă de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 metri între persoane, dacă slujba se desfășoară în interior, și o distanță de 1,5 metri, în cazul ceremoniilor oficiate în aer liber. Pe cât posibil, intrarea și ieșirea în biserici se va realiza prin circuite separate, semnalizate corespunzător, și se va interzice accesul celor care prezintă simptome evidente de infecţie respiratorie (tuse, strănut etc).
Slujbele se vor putea desfășura în interiorul sau în exteriorul lăcașurilor de cult. Organizarea de procesiuni sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară acestea.
În speranța că toate aceste reguli vor fi respectate, în noaptea de Înviere și în următoarele zile, astfel încât incidența cazurilor să nu crească în județul nostru, conducerea și colectivul Prefecturii Neamț le urează credincioșilor catolici un Paște binecuvântat, cu sănătate, liniște și lumină!
George Lazăr
Prefectul județului Neamț