tg rugby 01 - Copy

La Târgu-Neamț se poate naște o nouă generație de jucători de rugby ai României, odată cu primul antrenament de minirugby, desfășurat pe stadionul „Cetatea”. Prof. Eusebiu Popa, cunoscut pentru rezultatele sale cu echipa Venus Temad, este mâna dreaptă a Federației Române de Rugby în zona Neamț şi a început descoperirea de noi talente încă de la vârste fragede. Pitici de clasa a II-a, a III-a sau a IV-a, au pus mâna pe mingea ovală pentru prima dată la antrenamentul de sâmbătă.

„Astăzi este primul antrenament la grupa de minirugby, cu vârsta de 10 ani, dar și mai mici, adică clasele a II-a, a III-a și a IV-a. Ei se pregătesc și pentru acel campionat de rugby non-contact S, aflat la prima ediție, denumit Aripi de campion, organizat de Inspectoratul Școlar și Federația Română de Rugby. Aici vor învăța rugby non-contact, vor juca 8 pe teren cu grămezi simulate de 3, dar vor învăța curajul, disciplina și spiritul de echipă. Cel mai important pentru acești copii este să prindă dragoste de rugby. Pentru vârsta lor se vor organiza și campionate regionale, cu turnee la București, Constanța și Iași”, ne-a declarat prof. Eusebiu Popa.

El are și un mesaj către părinții care nu sunt hotărâți în a-și da copii să practice rugby-ul: „Rugby-ul este un sport de golani, jucat de domni, iar fotbalul este tocmai invers, cum se spune. Toată lumea se pricepe la fotbal, însă la rugby se învață disciplina. În țările în care rugby-ul este o tradiție, acest sport se practică de la vârste foarte fragede, chiar și de la grădiniță. Înalta performanță înseamnă 10.000 de ore de antrenament, iar asta se face în ani de zile. De ce nu s-ar putea ca aici la Neamț să se nască o nouă generație a rugby-ului românesc, mai ales că zona Moldovei alimentează naționala României. Marea majoritate a jucătorilor din lotul național provin din Botoșani, Iași, Gura Humorului și chiar și din Neamț, cum sunt cei doi frați Ursache de la Valea Seacă, comuna Bălțătești”. (C.T. STURZU)

Articolul precedentLa Biblioteca „Kirileanu” Expoziţie „Germana – limba marilor idei”,
Articolul următorAerodrom la Roman