ambulanta 2017Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit mort la marginea drumului, în satul Neagra, comuna Tașca. Niște localnici care au trecut prin zonă joi,15 martie, în jurul orei 12:30, l-au văzut căzut în șanț, aproape de casă și au sunat la 112. Echipajul medical de la Ambulanța Neamț a constatat că bărbatul era în stop cardio-respirator, s-a făcut resuscitarea, dar omul n-a mai putut fi adus la viață, potrivit asistentei șefe Mihaela Olaru. Vecinii care l-au găsit au spus că bărbatul suferea de schizofrenie și obișnuia să umble toată ziua prin sat, fără vreun scop. Familia victimei a declarat cadrelor medicale că avea și probleme cu inima. Necropsia va stabili exact cauza decesului. (C.I.)

Articolul precedentNaţionalul de canotaj-ergometru la Piatra Neamţ * Invitat special: Elisabeta Lipă
Articolul următorSalvamontiștii avertizează: vor fi -17 grade în Ceahlău
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.