0:00

Garda lui Constantin la DSVSA Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La început a fost reclamația, așa cum dă bine la români. Apoi, s-a făcut un șir de reclamații, că nimeni nu s-a sesizat la prima, așa cum dorea reclamantul. Așa că s-a ajuns la un ziar, care a publicat câteva date privind un posibil conflict de interese la vârful Direcției Sanitar-Veterinare Neamț, în dreptul directorului Sorin Ulea. Totul pornea de la existența unei firme – Sorivet SRL – apropiată a directorului DSV și despre care se spunea că ar fi favorizată/ ajutată în activitate de același director. La toate acuzele se mai adaugă una, care, în mod normal, ar fi trebuit să stârnească interes Agenției Naționale de Integritate – în declarațiile de avere și de interese ale directorului Sorin Ulea nu apar mențiuni de niciun fel legate de firmele soției sale sau de contractele acesteia cu DSVSA Neamț.

Ieri s-a derulat o nouă etapă ”procedurală”: la DSVSA Neamț a picat o echipă de control de la Ministerul Agriculturii, condus de conservatorul Daniel Constantin.

Contactat telefonic, Sorin Ulea ne-a confirmat ceea ce deja se spunea prin mediile sanitar-veterinare, că da, a venit controlul și că da, tema o reprezintă ”reclamația care a apărut și în Mesagerul”.

Garda lui Constantin la DSVSA Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ce a apărut în Mesagerul

Sub titlul ”Direcția Sanitar Veterinară, pepinieră de reclamații și scandaluri”, Mesagerul de Neamț prezenta la începutul lui decembrie 2013 cum, în ciuda aparentei discreții a DSVSA Neamț, în birourile instituției se duce un război pentru funcții aducătoare de bani și influență, război care se duce cu tot armamentul din dotare, de la reclamații și răzbunări până la plângeri la DNA. Spicuim din material:

«O firmă de casă prosperă

Societatea Sorivet SRL își are sediul în Bacău și are doi acționari: Oana Irina Ulea și Bogdan Vasile Tacu, cea dintâi fiind și administrator. Societatea a prosperat începând cu anul 2009, cifra ei de afaceri triplându-se, iar în anul 2012 ajungând aproape de 10 miliarde vechi. În același an 2012, cifra de afaceri s-a realizat cu un singur angajat! O precizare necesară, soția domnului Ulea este medic oftalmolog. Reclamația cu privire la această firmă sună așa: ”(…) Prin firma Sorivet SRL s-au efectuat acțiuni de dezinfecție, dezinsecție, deratizare, folosindu-se mașina și personalul angajat al Direcției Sanitar Veterinare Neamț. Unii dintre colaboratorii săi apropiați sugerează celor controlați ca dezinfecția în societățile pe care le administrează să o facă cu Sorivet SRL. (…) Domnul Ulea Sorin folosește autoutilitara DSV Neamț, NT-33-WSA, în interes personal, pentru diverse transporturi, folosind, de asemenea, secretara Direcției Sanitar Veterinare Neamț, și unul dintre șoferi”. (…) Dl. Ulea are și pentru noi propria versiune, bazată, desigur, pe certificatele de bună purtare primite de la cei care l-au verificat. Întrebat dacă, în acest moment, există un contract între DSV Neamț și SC Sorivet SRL, Sorin Ulea a răspuns sincer: ”Da, există”. Nu-i știe valoarea pe de rost, dar obiectul contractului îl reprezintă ”Prestări servicii”. Ce fel de servicii? ”Păi, servicii sanitar veterinare!”, a răspuns domnia sa, parcă mirat de întrebare. L-am întrebat pe dl. Ulea și dacă are vreo legătură cu Sorivet, una care să nu se încadreze în relația instituțională. ”Este fosta circumscripție unde am fost eu medic veterinar. Am fost verificat pe asta. Și de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și de Direcția Națională Anticorupție, tot în urma unei reclamații. Am primit și răspuns, că nu face obiectul… Nu am încălcat legea cu nimic”, ne-a spus el.

Lanțul de societăți Ulea

O simplă căutare arată că, pe lângă Sorivet SRL, dna Oana Irina Ulea este proprietară și asupra societății Flarona SRL, înființată în 2003, cu sediul pe bdul Roman Mușat, nr. 77. Obiectul de activitate declarat al acestei societăți este comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne în magazine specializate. În anul 2012, Flarona a atins o cifră de afaceri de aproape 2 miliarde vechi, performanță realizată cu doar doi angajați. Din societate a făcut parte, până în 2011, și Roxana Gabriela Ciustea.

Celălalt asociat din Sorivet SRL, dl. Bogdan Vasile Tacu, are și societatea Bogdanvet din Trifești, care are o activitate modestă, de aproape 600 milioane vechi, prestând activități veterinare. Întrebarea care apare este cine controlează magazinele Flarona, dacă acestea comercializează carne, cine face controalele și dacă au existat asemenea controale. Probabil că și de data aceasta toate răspunsurile ar fi în favoarea directorului DSV Neamț.

Tot pe numele Ulea, dar Andrei, există societatea Ansor Com SRL, cu sediul în Roman, str. 1 Decembrie, nr. 27, având ca obiect de activitate ”activități de jocuri de noroc și pariuri”. Societatea a fost închisă temporar în 2010 și trebuia redeschisă pe 21.10.2013. În reclamația făcută la adresa dlui Ulea, se menționează și această societate: ”Firma Ansor Com SRL, care se ocupă de jocuri de noroc, este acum administrată, pe hârtie, de Ulea Andrei, dar practic este condusă de Ulea Sorin”.

În privința altor activități, în plângerea la care făceam referire, mai putem citi: ”Domnul Sorin Ulea se mai ocupă, împreună cu un coleg medic veterinar, de o fermă de păsări, condiționând pe cei care vând păsări să asigure și vânzarea păsărilor sale”. Această acuzație nu primește un răspuns nici în ordonanța de NUP, nici în adresa ANSVSA, deși, în evidențele ANSVSA, într-o evidență aferentă anului 2008, SC Sorivet SRL este una din unitățile înregistrate pentru păsări de curte. Ce-i drept, atunci avea sediul în Piatra Neamț, str. Izvoare, nr. 4. Credem că nu este relevant pentru șefii de la București că acum, la aceeași adresă, există societatea Roemi Com, cu o activitate impresionantă și cu o grămadă de reclamații pentru mirosul pe care-l degajă către casele din jur. Evident, în ciuda reclamațiilor, firma este bine mersi, iar DSV-ului nu-i miroase rău ce se întâmplă acolo. Zicala ”banii n-au miros” se potrivește de minune în acest caz și nu ne referim la domnul Ulea.»

Dana OSTAHIE

Articolul precedentSecerat de băutură
Articolul următorUn județ și mulți prefecți

1 COMENTARIU

  1. La cat (…) Ulea unor politicieni(se lauda cu gura pana la urechi), nu este de mirare ca cineva sa-l poata schimba din aceasta functie de director executiv, cu toate ca a imbracat rand pe rand straiele multor partide aflate la putere!! Intr-o zi o sa i se infunde cu toate smecheriile lui si sustinerea pe care o are din partea politrucilor, care nu au vazut in el decat (…)!!

Comentariile sunt închise.