Acasă EVENIMENT GALERIE FOTO România (U15) – Republica Moldova 3-0

GALERIE FOTO România (U15) – Republica Moldova 3-0

0:00

Naționala de fotbal U15 (antrenor Costel Enache), cea mai tânără reprezentativă a României, a susținut, astăzi, 23 februarie, pe terenul sintetic de la Piatra Neamț, al doilea meci de pregătire, în compania reprezentativei similare a Republicii Moldova. După o primă repriză albă, partida a fost câștigată de tricolori clar, cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de mijlocașii Alexandru Sima (FC Dani Coman), Ioan Borcea (Dinamo București) și Ștefan Bairam (CSU Craiova). Antrenorul românilor, Costel Enache, s-a declarat mulțumit și a spus că obiectivele tehnice vizate s-au realizat.

„A fost importantă această reunire, pentru că am reușit să ne cunoaștem, să ne evaluăm potențialul și să vedem care sunt abilitățile noastre, pentru a desfășura un joc eficient și dacă, am putea, și plăcut, ar fi ideal”.

Antrenorul moldovenilor, Alexandru Guzun a spus că „scorul nu ne avantajează, mai ales că ultimele două goluri le-am primit în prelungiri. S-a adunat foarte multă oboseală. Am făcut greșeli individuale, care au condus la primirea golurilor”.

În primul meci, cele două selecționate au remizat, scor 1-1 (0-0). Tricolorii, 24 la număr, sunt născuți în anul 2002 și aceasta a fost prima acțiune comună la care au participat. (Ana MOISE; FOTO: Ştefan DAN)

Exit mobile version