GALERIE FOTO La Școala Gimnazială nr. 8 s-a dat startul manifestărilor omagiale

Școala Gimnazială nr. 8 (fostă 27) Piatra Neamț sărbătorește, în aceste zile, 40 de ani de la înființare. Deschiderea festivă a manifestărilor s-a realizat în prezența prefectului Vasile Panaite, a primarului Dragoș Chitic, a consilierului local Cătălin Misăilă, a inspectorului școlar adjunct Ioan Milea, a foștilor și actualilor profesori. După discursurile oficialităților, cei prezenți au fost invitați să urmărească o proiecție video intitulată „Dialog între generații. Școala între ieri și astăzi”.

„Este un prilej de trăiri intense în amintirea unui trecut plin de rezultate, a unui prezent continuu și cu speranța într-un viitor din care să nu lipsească profesionalismul, dăruirea, încrederea. La ceas aniversar, permiteți să aduc un respectuos omagiu dascălilor care au slujit și slujesc în această unitate de învățământ, elevilor și părinților, Inspectoratului Școlar și comunității locale. Vă doresc tuturor un mâine prietenos, clădit pe un astăzi plin de satisfacții, cu speranța că viitorul va oglindi în școala noastră realizări depline” – prof. Teodora Simionel, directoarea Școlii nr. 8 Piatra Neamț.

„Pentru mine este o adevărată onoare să fiu astăzi prezent aici într-o școală din orașul Piatra Neamț cu care eu ca primar mă mândresc. O unitate de învățământ funcționează bine atunci când se reușește să se facă un parteneriat, în sensul că fiecare factor care poate contribui la buna funcționare a acesteia își aduce contribuția și Școala Gimnazială nr. 8 este un exemplu în acest sens. La Mulți Ani!” – Dragoș Chitic, primarul orașului Piatra Neamț.

„Am venit cu emoție. N-ați făcut decât să treziți în mine amintirile din primele zile de școală. Vreau să vă felicit pentru cei 40 de ani pe care-i împliniți. Sunt alături de dvs. și mă simt excepțional ca «elev». La Mulți Ani”– Vasile Panaite, prefectul județului Neamț.

„Să aveți parte de sănătate, să vă împliniți menirea pentru care ați ales să profesați în învățământ. Am cu un an mai puțin de activitate decât această școală. Este o vârstă frumoasă pentru care vă felicit” –  prof. Ioan Milea, inspector școlar general adjunct ISJ Neamț.

Sărbătoarea Școlii Gimnaziale nr. 8 din Piatra Neamț continuă mâine, 30 mai, cu un spectacol omagial găzduit, cu începere de la ora 10:00, de Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...