GALERIE FOTO La Roman a fost din nou prăpăd

Joi seara, de la ora 17:20, asupra zonei Romanului s-a abătut o furtună de o mare violență. Nu a fost grindină, dar vântul a suflat cu mare putere, iar ploaia a fost torențială. În cele 25 de minute cât a durat, ploaia a inundat majoritatea străzilor din oraș, sistemul de evacuare a apelor pluviale nereușind să capteze toată apa, care – pe alocuri – a depășit bordurile. S-a circulat greu, dar nu s-au înregistrat cazuri de autovehicule imobilizate din cauza apei. S-au rupt doar câteva crengi, prin zonele de case, fără a produce pagube.

Efectul cel mai supărător (fiindcă, după circa o oră, apa se scursese de pe străzi) a fost lipsa conexiunilor la internet, rețeaua căzând în mai multe zone  ale orașului pentru ore bune. Vorba cântecului, „poți să-mi iei orice, dar nu-mi  lua net-ul”… (D.A.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora