GALERIE FOTO La Colegiul Național „Petru Rareș” gongul sună din nou!

După o pauză de 10 ani, mai exact în februarie 2016, celebra trupă de teatru Teen-Act, a Colegiului Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț și-a reluat activitatea, datorită lui Claudiu Ladan, elev al liceului și realizator de emisiuni TV. Tinerii actori au jucat miercuri (29 martie 2017) în premieră spectacolului „Umiliții”, adaptare după ”Umiliți și Obidiți” de FM Dostoievsky, aceasta fiind a treia reprezentaţie în fața publicului a unor opere artistice puse în scenă de ei de la reînnodarea tradiției.

Piesa a fost regizată de Claudiu Ladan și Luisa Rotariu, iar din distribuție, alături de cei doi, au mai făcut parte: Viorela Stoian, Andrada Trifan, Iustina Teacu, Amalia Popa, Lavinia Pașparugă, Tigran Radu, Nikita Mereuță, Sandrino Mătase.

„Ne bucurăm că am oferit un spectacol deosebit de teatru colegilor noștri, veniți în număr mare să urmărească piesa «Umiliții». Mulțumim doamnei profesor Raluca Rusu pentru sprijinul acordat și tuturor persoanelor din staff-ul tehnic al trupei. Urmează să participăm cu acest spectacol la Festivalul Național de Teatru de la Suceava, la sfârșitul lunii mai, și ne pregătim intens în acest sens„, a spus Claudiu Ladan, coordonatorul trupei.

Teen-Act a mai susținut două spectacole în stagiunea trecută: „Ai grijă pe unde mergi” – creație colectivă și „Mai încercăm?” – de John Cariani. Cu „Mai încercăm?” liceeni pietreni s-au situat pe locul I la Festivalul Internațional de Teatru de la Bacău. Trupa Teen-Act a luat ființă la inițiativa lui Erwin Șimșenshon, actualmente regizor de teatru, la începutul anilor 2000. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra...

Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut...

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...