Galerie Foto. Coliziune între trei autoturisme şi o autoutilitară, trei victime în spital

Trei autoturisme și o autoutilitară au intrat în coliziune, astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 13.00. Trei dintre cele şase persoane aflate în maşinile implicate în accident prezintă multiple traumatisme fiind transportate de urgenţă la spital.

Impactul a avut loc pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava. Pompierii punctului de lucru din localitate au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în ajutorul acestora venind şi un echipaj medical cu ambulanţă SAJ.

Angela Croitoru

Sursă foto: ISU Suceava

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora