Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă Ga Pro Co Chemicals Săvineşti a obţinut locul al III-lea la etapa naţională a Concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 10 – 12 august, în municipiul Iaşi, la start aliniindu-se echipele care au obţinut locul I la etapa inter-judeţeană corespunzătoare grupării de judeţe, din care face parte şi echipa care a câştigat etapa naţională în anul anterior (şapte loturi la secţiunea SPSU). Concursurile au constat în parcurgerea a trei probe: „Pista cu obstacole pe 100 de metri”, „Ştafeta 4×100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”. În același registru, în urma desfăşurării etapelor Zonale ale Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă şi a realizării clasamentului, pe baza timpilor obţinuţi, lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ s-a calificat la faza naţională a competiţiei. Concursul se va desfăşura, la începutul lunii septembrie, în judeţul Timiş. (Oana IOSUB-TOMA)