futsalSâmbătă, 17 septembrie, se pune în mişcare caravana Ligii a II-a de futsal. Echipa pietreană Futsal Ceahlăul are meci în deplasare, de la ora 17:00, la Bukovina Vicovul de Jos (Suceava).

“Ne dorim un rezultat bun. Din păcate nu am reuşit să facem nicio achiziţie în inter-sezon. Avem un jucător accidentat, e vorba de Todiresei. Consider că Bukovina este un adversar accesibil. Ne dorim să debutăm cu dreptul. În continuare ne bazăm tot pe jucătorii «vechi», printre care se vor număra şi doi tineri născuţi în anii 1998, respectiv 2000”, a declarat Cristi Vornicu, managerul echipei Futsal Ceahlăul şi reprezentantul futsalului în Comitetul Executiv al FRF.

Faţă de sezonul trecut, s-a renunţat la turneele de sală, sistemul de joc agreat fiind acum tur-retur. În total sunt 10 echipe la startul Ligii a II-a, la fel ca în ediţia precedentă.

“Mi-aş fi dorit să fi fost două serii, însă atât s-a putut. Dacă ne uităm în fotbalul mare şi vedem câte probleme sunt în liga a II-a şi a III-a unde mor echipele peste noapte, eu consider că la noi faptul că sunt aceleaşi grupări reprezintă totuşi un factor de stabilitate“, a mai spus Cristi Vornicu. (Ana MOISE)

Articolul precedentGALERIE FOTO: CSM Ceahlăul – Viitorul Podoleni 13-0 (7-0)
Articolul următorLPS, debut cu HC Buzău * Cimentul nu s-a mai înscris
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.