Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ a debutat cu stângul în Turneul Final al Campionatului Naţional de Juniori U19, competiţie care are loc, zilele acestea, la Sala Polivalentă din Piatra Neamţ. În partida disputată vineri, 24 mai, tinerii pietreni au pierdut cu scorul de 0-6 în faţa formaţiei Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Echipa harghiteană a obţinut deja calificarea în semifinale, deoarece a învins joi, 23 mai, şi cealaltă echipă din grupă, Korondy Junior Corund.

futsal ceahlaul u19 facebook“Nu este uşor să scrii după un astfel de rezultat, dar la prima vedere cu siguranţă că harghitenii au meritat victoria. Din păcate au fost câteva momente cheie ale jocului judecate de cavalerii fluierului doar într-o direcţie. Suntem convinşi că au fost cuprinşi doar de bune intenţii iar eventualele erori au fost pur întâmplătoare. Nu dorim să transferăm responsabilitatea rezultatului pe umerii greu încercaţi ai celor doi arbitri şi ne vom asuma scorul nefavorabil. Urmează partida de mâine cu cei de la Korondy Junior Corund. Nu va fi un joc uşor având în vedere absenţele noastre, dar, cu siguranţă, vom depune tot efortul pentru un rezultat favorabil”, se notează pe pagina de Facebook a echipei pietrene.

futsal juniori campionat national 2019 afisAlte rezultate de vineri, 24 mai: CSM Târgu Mureş-KSE Târgu Secuiesc 7-2 şi Informatica Timişoara-United Galaţi 5-4. Astăzi, 25 mai, sunt programate partidele: Ştiinţa U Craiova-CSM Târgu Mureş (13:30), CSM Vaslui-Informatica Timişoara (15:15), Korondy Junior Corund-Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ (17:00) şi West Deva-Viitorul Băleasa (18:45). (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ)

Articolul precedentDRDP Iaşi anunţă: se reiau lucrările la podul de la Preluca
Articolul următor467.737 de nemţeni sunt aşteptaţi la urne * Îndrumar pentru alegători
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.