Futsal Ceahlăul U19, calificare fără replică la Turneul Final al Campionatului Naţional

Juniorii U19 ai Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ s-au calificat astăzi, 11 mai, la Turneul Final al Campionatului Naţional. Pietrenii au învins la Sala Polivalentă formaţia Bukovina Vicov cu scorul de 9-0 (6-0). Au marcat: Apostoae (4), Lazăr, Zaharia, Sucioaia, Dumitru şi Babii.

Futsal Ceahlăul U19, calificare fără replică la Turneul Final al Campionatului Naţional„Chiar dacă veneam după o victorie la «masa verde» obţinută în meciul tur (5-0-n.r.), băieţii noştri au luat meciul în serios reuşind un joc foarte bun, dătător de speranţe pentru turneul final. Felicitări profesorului Răzvan Lupu pentru munca depusă, felicitări jucătorilor pentru frumoasa performanţă şi mulţumiri conducerii Liceului cu Program Sportiv pentru suportul acordat prin parteneriatul încheiat cu clubul nostru!”, a declarat Cristian Vornicu, preşedintele clubului Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ.

Turneul Final al Campionatului Naţional va avea loc în a doua jumătate a lunii mai într-o localitate ce urmează a fi stabilită de Federaţia Română de Fotbal. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Avertizare noowcasting de furtună cu gheață în Neamț și Suceava

Meteorologii au emis, duminică, 30 august 2026, în urmă...

Bacău. Scandal cu polițiști și focuri de armă într-un bar

Într-un bar, din comuna Faraoani, județul Bacău, sâmbătă, 29...

Încep ploile în Neamț, Suceava și zona vestică a Bacăului!

Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo cod galben...

Știre actualizată. Atenție șoferi! Verificări ale poliției pe șosele într-o acțiune anti-alcool

12 conducători auto au fost depistați pozitiv la alcool,...

Bacău. Cupa României la Box Seniori U 23. Sport, disciplină și spirit de echipă

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Gruparea de Jandarmi...

Avertizare noowcasting de furtună cu gheață în Neamț și Suceava

Meteorologii au emis, duminică, 30 august 2026, în urmă...

Bacău. Scandal cu polițiști și focuri de armă într-un bar

Într-un bar, din comuna Faraoani, județul Bacău, sâmbătă, 29...

Încep ploile în Neamț, Suceava și zona vestică a Bacăului!

Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo cod galben...

Bacău. Cupa României la Box Seniori U 23. Sport, disciplină și spirit de echipă

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Gruparea de Jandarmi...

Bacău Tragedie produsă de foc într-o gospodărie din Comănești

O familie din orașul Comănești trece printr-o dublă tragedie:...