Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună valabilă începând de astăzi, 16 august, ora 12:00 până diseară la ora 21:00.
„În intervalul menționat, în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70km/h), descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Notă: astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.”, precizează ANM.
Avertizarea vizează jumătatea vestică a județului Neamț, dar și a județelor Bacău și Suceava.
A.C.