Un bărbat de 32 de ani, din Roman, a fost ridicat de polițiști din localitatea de domiciliu, pe 21 iunie, în baza unui mandat european de arestare.
”Acesta era căutat de autorităţile judiciare din Germania, pentru comiterea infracţiunilor de furt deosebit de grav şi pagube materiale, fapte prevăzute şi pedepsite de codul penal german”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Astfel, la data de 16 octombrie 2013, în localitatea Coburg, din Germania, bărbatul, împreună cu alte două persoane, ar fi sustras, dintr-un magazin, bijuterii şi ceasuri în valoare de peste 67.000 de euro și ar fi provocat, totodată, distrugeri în valoare de aproximativ 5.000 de euro”.
Bărbatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde a primit ordonanță de reținere, până ce instanța va confirma mandatul european de arestare. (C.M.)