Furnizor ”serios” de droguri -1300 de comprimate de ecstasy și peste 1kg de canabis- condamnat la 5 ani și 10 luni la închisoare

Un traficant de droguri care se aproviziona din Anglia și comercializa cannabis și comprimate de ecstasy unui cerc restrâns de consumatori, dar păstra și pentru el însuși, a primit o pedeapsă destul de severă de la magistrații care l-au judecat. Mihai Dumitru Dăluță, din carierul Văleni, din Piatra-Neamț, a fost condamnat astăzi, 24 iulie, la 5 ani și 10 luni de închisoare. El a fost anchetat de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, deţinere fără drept de droguri de risc şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Bărbatul se aproviziona din Anglia, unde se ducea să cumpere drogurile, le expedia prin firme de curierat, călătorea cu avionul, ajungea înaintea pachetelor și le ridica singur, ca să nu se complice cu ”ajutoare”.

În afară de pedeapsa cu închisoarea, pe care o poate contesta la Curtea de Apel Bacău, Dăluță a rămas și fără marfă. Instanța a decis: ”Dispune confiscarea de la inculpat, în vederea distrugerii, a următoarelor bunuri, aflate în prezent la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ: a) cantitatea de 60,40 grame Cannabis; b) cantitatea de 429,70 grame rezină de cannabis; c) cantitatea de 1.330 comprimate de culoare verde, ce au inscripţionate pe una dintre feţe o cruce iar pe cealaltă logo- ul „Boom”, ce conţin ca substanţă activă 3,4 – methylenedioxymetamfetamine (MDMA)”.

Anchetatorii au stabilit că Dăluță a vândut unei singure persoane 800 de grame de cannabis și altor două câteva sute de comprimate, adică era un furnizor ”serios” pe piața drogurilor. El a fost cercetat și judecat în stare de arest și, având în vedere fapteler, are șanse mari să nu beneficieze de o reducere a pedepsei la Curtea de Apel Bacău.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...