Fundația “Pacea” vrea igienă în Satul Olimpic

igiena

De mai bine de 6 ani, Fundația “Pacea” din Roman se implică în educarea și ajutorarea celor aproape 2.000 de persoane care locuiesc în strada Fabricii, cu accent pe activităţi destinate tinerilor. Acum, Fundația intenționează să depună documentația necesară modernizării grupurilor sociale din așa numitul Sat Olimpic. “Fundația intenționează să încheie un parteneriat cu Primăria Roman, pentru a putea obține fondurile necesare reamenajării grupului social din strada Fabricii. În acest moment, baia este una comună, însă reprezentanții Fundației au primit garanția primirii de fonduri pentru a extinde clădirea și a amenaja grupuri sociale separate. Noi le vom pune la dispoziție terenul și clădirea, iar ei vor atrage fondurile necesare”, a declarat viceprimarul Lucian Micu. Fundația mai intenționează să obțină finanțare și pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în zonă, precum și de organizarea unor cursuri de igienă personală și a locuinței. Se mai intenționează calificarea locuitorilor din Satul Olimpic, femeile urmând să învețe croitorie, iar bărbații elemente legate de îngrijirea spațiilor verzi. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...