Fundația „Ave Maria” – servicii sociale de calitate la Tazlău

dgaspc tazlau 02Fundația umanitară „Ave Maria” din comuna Tazlău a reușit, prin implicare și dăruire, să pună în practică pentru membrii comunității servicii sociale accesibile. Prin accesarea fondurilor europene în cadrul proiectului „Solidaritate prin Economie Socială”, membrii fundației au reușit crearea unui atelier de croitorie în care lucrează persoane defavorizate și a unui centru medical ce oferă servicii de recuperare și fizioterapie pentru locuitorii din zonă. La inaugurarea celor două activități care a avut loc joi, 17 decembrie, au participat președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban și directorul DGASPC Neamț, Cristina Păvăluță.

dgaspc tazlau 01 pavaluta iacoban„Colaborarea noastră cu Fundația «Ave Maria» este una mai veche, motivată de necesitatea diversificării serviciilor de suport pentru copiii aflați în situații de risc. În comuna Tazlău sunt aproape 50 de copii care beneficiază de măsură de protecție specială din partea statului și orice serviciu acordat suplimentar acestei categorii reprezintă o completare fericită în interesul superior al copilului. Ceea ce ați realizat aici, în Tazlău, este cel mai bun exemplu de dezvoltare al unui parteneriat public-privat în domeniul economiei sociale. Ne-am dori să regăsim astfel de inițiative în tot mai multe comunități din Neamț iar realizările dumneavoastră să fie un exemplu de bune practici în crearea unor servicii performante pentru copii și adulți aflați în situații de risc“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.

Conducerea Fundației „Ave Maria” a susținut că inaugurarea celor două activități reprezintă doar începutul, iar răspunsul favorabil al comunității îi determină să-și continue misiunea socială.

„Scopurile acestor proiecte au fost în special lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale a persoanelor vulnerabile precum și promovarea unui concept modern de îngrijire a sănătății. Crearea acestor noi locuri de muncă a permis unor mame din comună să rămână acasă, lângă copiii lor și să renunțe la munca peste hotare iar acest lucru reprezintă cea mai mare satisfacție. De asemenea, faptul că oamenii din Tazlău pot să se trateze acasă va ajuta cu siguranță comunitatea și acest lucru ne motivează să continuăm acțiunile noastre“, a precizat psihologul Rozalia Oprea, președintele Fundației „Ave Maria”.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...