0:00

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a prelungit durata de suspendare a tuturor competiţiilor interne cu încă 16 zile, având în vedere decretarea stării de urgenţă pe teritoriul naţional.

„Toate cele 53 de competiții la nivel național, care aveau termen de suspendare până la 31 martie, se vor amâna cel puțin până la momentul ridicării stării de urgență”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.

FRF a prelungit perioada de suspendare a competiţiilor interne, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiData de 16 aprilie nu pare însă a fi fezabilă pentru reluarea competiţiilor. „Am inițiat crearea unui grup de lucru care, în următoarele zile, va propune diferite scenarii de reluare a competițiilor. În acest grup de lucru, vor fi reprezentate toate eșaloanele fotbalistice din România, inclusiv reprezentanții LPF și ai sindicatului jucătorilor. Miercuri dimineață va avea loc prima întâlnire prin videoconferință. Lucrăm în prezent pe mai multe scenarii de reluare a competiției din 22 aprilie și chiar 13 iunie, ca un moment critic”, a mai precizat Burleanu.

Decizia Comitetului de urgenţă al FRF sună sec: „Având în vedere Decretul prezidențial privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României:

  • Se dispune suspendarea tuturor jocurilor aferente competițiilor oficiale organizate de FRF, LPF, AJF/AMFB până la data încetării stării de urgență la nivel național.
  • În funcție de evoluția situației la nivel național referitoare la pandemia de COVID-19 și la decretarea stării de urgență, prezenta decizie poate suporta modificări”.

UEFA a decis marţi, 17 martie, să amâne EURO 2020 în 2021, tocmai pentru a elibera perioade necesare încheierii competiţiilor naţionale în toate ţările europene. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentDeputat PNL, Mugur COZMANCIUC: „SUNTEM ALĂTURI DE ROMÂNII DIN AFARA ȚĂRII”
Articolul următorCoronavirus – Ultimele rezultate pentru Neamț sunt negative
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.