Frații Mararu – pedepse reduse pentru atentatul din Vitan

Frații Mararu - pedepse reduse pentru atentatul din VitanFraţii Bogdan și Răzvan Mararu au fost condamnaţi definitiv astăzi, 7 martie, în dosarul în care au fost judecaţi pentru că au angajat un ucigaș plătit pentru a-l asasina pe rivalul lor, Puiu Mironescu. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au redus pedepsele iniţiale, astfel că Bogdan Mararu a rămas cu 11 ani din 15, iar Răzvan Mararu a primit 8 ani de închisoare, faţă de 12 cât stabilise Tribunalul Bucureşti. Imediat ce instanţa s-a pronunţat, pe numele celor doi au fost emise mandatele de executare a pedepsei.

Doar Răzvan Mararu a tFrații Mararu - pedepse reduse pentru atentatul din Vitanrebuit găsit şi încarcerat de poliţişti (se afla în Capitală, în aşteptarea sentinţei), fratele său fiind deja arestat într-o altă cauză.

Vitalie Proca, asasinul angajat de cei doi, este singurul a cărui situaţie nu este clarificată, el cerând o reducere a pedepsei la care a fost condamnat pentru tentativa de omor. El l-a confundat pe Puiu Mironescu cu un tânăr care conducea acelaşi tip de autoturism şi a descărcat două arme asupra acestuia, în timp ce circula prin cartierul Vitan. Răzvan Isăilă a scăpat cu viaţă, deşi a fost rănit foarte grav, fiind salvat de tefonul mobil în care s-a oprit unul din gloanțele destinate inimii. Faptul că a rămas în viață a ușurat oarecum și încadrarea juridică a celor care au plănuit să-l ucidă, pentru că ”omorul calificat” pus la cale a rămas la stadiul de tentativă.

Reamintim că Bogdan Mararu a fost arestat în noiembrie anul trecut, după ce-a primit 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru că a ameninţat un poliţist rutier care l-a oprit în trafic. (C.M.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...