Bradu Borca a obţinut duminică, 23 septembrie, a treia victorie consecutivă din acest campionat, în deplasarea de la Energia Pângăraţi. Scorul a fost 4-0 (2-0), toate golurile fiind marcate de Marius Onofraş.

Fotbalistul ieşean (38 de ani) a avut o evoluţie absolut remarcabilă, controlând aproape de unul singur jocul la mijlocul terenului. Marius Onofraş, team manager la CSM Politehnica Iaşi şi jucător legitimat la Bradu Borca din mai 2018, a aruncat zeci de mingi, precise, înspre cele două extreme, iar, atunci când şuturile acestora au întâlnit barele (5-6 astfel de ocazii s-au contabilizat pentru Bradu Borca) sau au fost parate de portarul Energiei Pângăraţi, şi-a asumat şi rolul de marcator.

Energia Pângăraţi nu a jucat rău. În mod sigur, a făcut-o mult mai bine decât în precedentele dispute cu Speranţa Răuceşti şi Ozana Târgu Neamţ. Jocul a fost bine aglomerat la mijlocul terenului, iar defensiva (aici incluzând şi barele şi norocul!) şi-a făcut cu prisosinţa datoria. Energia Pângăraţi nu l-a putut însă “stăpâni” pe Marius Onofraş şi aici s-a jucat meciul.

Pe 30 septembrie, Energia Pângăraţi joacă tot pe teren propriu, cu Moldova Cordun, ambele echipe fiind în căutarea primelor puncte în actualul sezon, în timp ce Bradu Borca va primi acasă vizita Speranţei Răuceşti, prima dispută directă a celor două pretendente la câştigarea campionatului judeţean. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentL4 Bradu, Speranţa şi Ozana – victorii în deplasare
Articolul următorL5B Unirea Tămăşeni a ţinut piept favoriţilor de la Arsenal Văleni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.