Municipiul Piatra-Neamț participă, în perioada 17-20 noiembrie, la Romexpo, la Târgul Național de Turism, anunţă primăria într-un comunicat de presă.
“Piatra-Neamț își prezintă la această ediție a târgului oferta de iarnă, respectiv opțiunile pe care le au cei care doresc să practice schiul, informații despre telegondola, pârtia de schi și posibilitățile de cazare. De asemenea, promovăm ofertele agenților economici din turism pentru Sărbătorile de Iarnă la Piatra-Neamț, cât și evenimentele ce vor avea loc în această iarnă, în special Târgul de Crăciun ce se va organiza în perioada 4 decembrie – 4 ianuarie”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Pe lângă obiectivele turistice din Piatra Neamț, este promovat la această ediție întregul calendar de evenimente pentru anul 2017 al municipiului Piatra-Neamț, care începe în luna aprilie cu Sărbătoarea Curții Domnești și se încheie cu Târgul de Crăciun.
La deschiderea oficială a târgului, standul municipiului a fost vizitat de către vicepremierul Costin Borc și de către președinta Autorităţii Naţionale de Turism, Anca Pavel Nedea.
“Ambii s-au arătat încântați de modul în care s-a dezvoltat municipiul în ultimii ani, dar și de frumusețile naturale de care beneficiază orașul nostru și au declarat că vor susține proiectele de dezvoltare ale orașului”, potrivit comunicatului primăriei pietrene. (ZCH NEWS; FOTO: Primăria Piatra Neamţ)