Doi tineri și-au pierdut viața și un al treilea se află în stare foarte gravă la spital, după un teribil accident de circulație în zorii zilei de luni, 3 decembrie, în satul Ardeoani, comuna cu același nume din Bacău.
În jurul orei 5,00, șoferul unui autoturism, un tânăr de 30 de ani din județul Bacău, a pierdut controlul volanului, pe fondul oboselii, mașina a acroșat un alt autoturism parcat pe un podeț în zonă și s-a răsturnat cu roțile în sus la marginea șoselei.
La sosirea forțelor de intervenție un tânăr de 16 ani era încarcerat, în stare de inconștiență, șoferul și pasagerul din dreapta, un adolescent de 17 ani, ambii prinși între fiarele mașinii, erau decedați. Unul singur din cei patru ocupanți a scăpat, ca prin minune, nevătămat și a ieșit pe picioarele lui din interiorul mașinii.
La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere de la Moinești, un echipaj de descarcerare de la Garda de Intervenție Comănești, un alt echipaj de descarcerare de la Bacău și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Bacău.
Pe DN 2G, unde a avut loc accidentul, se circulă pe un singur sens de mers.
Angela Croitoru
FOTO: DRDP Bacău și ISU Bacău