FOTO. Suceava. Incendiu de proporții în localitatea Bucșoaia

Un incendiu devastator a avut loc pe 10 septembrie, în localitatea Bucșoaia, județul Suceava. Au intervenit pompierii militari 5 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, de la subunitățile din Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, precum și de la Serviciul voluntar pentru situații de urgență Cornu Luncii. Flăcările au afectat două locuințe și două anexe – o bucătărie de vară și un adăpost de animale dintr-o gospodărie, precum și un garaj de pe proprietatea învecinată.

Echipajul pompierilor paramedici SMURD a monitorizat doi bărbați care prezentau atac de panică. Unul dintre aceștia, în vârstă de 44 de ani, a fost preluat și transportat la spital pentru investigații suplimentare”, anunță ISU Suceava. Flăcările au mistuit în totalitate cele două anexe gospodărești și parțial ambele locuințe – pod, acoperiș și parțial parterul. S-au degradat elemente de construcție ale locuințelor – pardoseli, pereți, tavane, obiecte de mobilier, aparate electronice și electrocasnice și alte bunuri. 8 iepuri au murit carbonizați. La proprietatea învecinată, a ars garajul și s-au degradat 4 metri cubi de lemn de foc, 8 metri cubi de cherestea, o fereastră cu tâmplărie din PVC și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de aparate electrocasnice lăsate sub tensiune. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 19:00 și au fost salvate gospodăriile învecinate și bunuri materiale de pe proprietățile afectate de incendiu”, mai arată sursa citată.

FOTO ISU Suceava

(G. S.)

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Autoturism incendiat intenționat la Farcașa. Un tânăr a ajuns la spital

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din...

Proiect legislativ ar scădea vârsta de pensionare pentru mamele din Armată, Poliție și din sistemul penitenciar

Mamele care sunt încadrate în Armată, Poliție, respectiv care...

Casa de Pensii are un nou portal – ce informații pot afla pensionarii și oamenii muncii

O nouă platformă informatică a fost lansată de Casa...

A încercat să evite un câine și s-a răsturnat cu mașina într-un lan de porumb

Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns...

De ce aplicațiile native devin esențiale pentru operatorii de cazinouri online din România

Piața de gambling online din România a trecut printr-o...