În urma unei acţiuni a poliţiştilor locali din Piatra Neamţ, zeci de pietreni au fost somaţi să renunţe la dispozitivele de blocare a locurilor de parcare deoarece sunt ilegale. „Peste 50 de persoane au fost atenționate și somate să demonteze dispozitivele de blocare de pe locurile de parcare de reședință în cadrul unei acțiuni specifice care a avut ca scop menținerea liberă a spațiilor de parcare administrate ca parcări de reședință și a celor cu plată orară, precum și a domeniului public utilizat ca loc de parcare fără a fi amenajat în acest sens”, anunţă poliţia Locală Piatra Neamţ.Dispozitive interzise parcare 4

În ultimele 30 de zile poliţiştii locali au identificat 51 de dispozitive, plăcuțe sau însemne pentru rezervarea sau menținerea liberă a locului de parcare de reședință, faptă ce contravine prevederilor unei hotărâri de consiliu local. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale, proprietarii locuri fiind informați despre interzicerea unor astfel de practici, aceștia demontând dispozitivele.Dispozitive interzise parcare 3

Hotărârea de Consiliu Local 103/2023 privind apobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și explotare a parcărilor de reședință, a parcărilor cu plată, a parcărilor cu regim mixt amplasate pe domeniul public și privat al municipiului Piatra Neamț stabileşte: „constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 1.000 și 1.500 de lei amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje, înscrisuri care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare”.Dispozitive interzise parcare

Este contravenţie şi „montarea unor însemne, plăcuțe pentru rezervarea locului de parcare sau amplasarea/utilizarea neautorizată de către utilizator a unor sisteme de blocare acces sau de menținere liberă a locului de parcare – amendă de la 500 la 1.000 de lei – și desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială pe cheltuiala contravenientului, precum și notificarea administratorului/operatorului serviciului de parcare în vederea rezilierii contractului de prestări servicii utilizare loc parcare”.Dispozitive interzise parcare 2

(G.S.)

FOTO: Poliția Locală Piatra Neamț

Articolul precedentAtac sângeros la Roman: doi minori implicați
Articolul următorISU Neamț la raport
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.