FOTO. Patru tinere au fost salvate după o misiune de 6 ore în Masivul Ceahlău

Patru tinere din Republica Moldova au fost salvate în noaptea de sâmbătă, 14 iunie, de echipele Salvamont Neamț, în urma unei intervenții dificile care a durat aproximativ șase ore. Operațiunea a avut loc în zona Polița Scaius – Cascada Duruitoarea, în partea superioară a Masivului Ceahlău.

Intervenția a fost declanșată în urma unui apel la 112, după ce una dintre fete a suferit un traumatism sever la un membru inferior, aflată într-o zonă abruptă și accidentată. Echipa Salvamont a acționat, trimițând șase salvatori montani. Pentru extragerea victimei din terenul periculos, salvatorii au fost nevoiți să efectueze mai multe lansări în coardă în apropierea cascadei, într-un sector echipat cu lanțuri, unde riscurile au fost mai mari.

„Zona de deasupra cascadei este abruptă și accidentată, iar pentru traversarea în siguranță a victimei, în porțiunea de lângă cascadă, s-au făcut mai multe lansări în coardă.  Au intervenit 6 salvamontiști, inclusiv cei care asigură permanența în Baza Salvamont Durău. Ne bucurăm că a fost o intervenție finalizată cu bine. Asta e cea mai mare răsplată pentru noi!”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

După ce a fost stabilizată și scoasă din zona de risc în condiții de siguranță, victima a fost predată unui echipaj de ambulanță.

Denisa POPA

Foto-video: Salvamont Neamț și CJ Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...