FOTO: O familie cu un copil de 8 ani blocată cu mașina pe un drum interzis circulației

În această după-amiază, 29 decembrie, o familie din Arad și copilul lor, în vârstă de 8 ani a vrut să ajungă mai repede de la Izvoru Muntelui în stațiunea Durău și a ignorat avertismentul, aventurându-se cu mașina pe Axial. Drumul județean 155F este închis circulației rutiere de câțiva ani, dar sunt numeroase situațiile în care turiști și chiar nemțeni nu iau în considerare nici bariera și își pun viața în pericol pe acest drum.

Arădenii au rămas blocați în zăpadă, după ce mașina a derapat și atunci au cerut ajutorul la 112. Jandarmii montani de la Bicaz au fost trimiși să intervină și să dea ajutor la evacuarea autoturismului din zăpadă. „Este și un indicator care anunță că acest drum rutier este închis circulației rutiere, este și un punct de informare în Izvoru Muntelui, dar sunt numeroase cazuri când nu sunt respectate indicațiile. La această intervenție, jandarmii montani au mai întors din drum două mașini care voiau să scurteze spre Durău, dar au fost îndrumați pe ruta corespunzătoare”, a declarat sg.maj. Magdalena Gabriela Muraru, ofițerul de presă al IJJ Neamț.

Jandarmii montani recomandă celor aflaţi la munte în această perioadă să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, să fie echipaţi corespunzător, să-şi doteze mijloacele de transport pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi, foarte important, să respecte indicatoarele şi semnalizările care atrag atenţia asupra unui drum sau traseu turistic închis circulaţiei în acest anotimp. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...