Vineri, 27 martie, în jurul orei 17:15, pe DN 15, în comuna Pângărați, la intrarea în satul Preluca, un șofer în vârstă de 75 de ani, a pierdut controlul asupra volanului și, după o răsucire spectaculoasă, autoturismul a ajuns pe cupolă.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 75 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe DN 15, în afara localității Preluca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală.
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, precizează IPJ Neamț.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ceea ce înseamnă că septuagenarul va răspunde în fața legii pentru rănile pe care și le-a provocat lui însuși.
La locul accidentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț și un echipaj de la IPJ.
„La sosirea pompierilor, conducătorul auto era ieșit din autoturism. Bărbatul în vârstă de aproximativ 75 de ani a fost asistat medical de membrii echipajului SMURD și ulterior transportat la spital”, a transmis căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier, dar și pentru repunerea autoturismului pe roți și îndepărtarea acestuia de pe partea carosabilă.
Traficul a fost blocat pe un sens de mers, vineri seara, până la finalizarea acestei operațiuni.


